Zidul

În valuri de viaţă mă rostogolesc

În zid de cuvinte abrupt mă lovesc

Mă uită piciorul călcând amăgit

Mă arde surâsul ce n-a mai venit.

 

Trăiesc nestatornic un vis obosit

Că mâinile noastre s-ar fi întâlnit

Să-ţi picure în palme vorbe de alint

Să-ţi mângâie fruntea cu deget de argint.

 

Aştept neîntâmplarea să vină din nou

Să smulgă din mine al iubirii ecou

Ca luna în zi lumina să-ţi pierd

Ca soarele noaptea să te dezmierd.

 

Frigul absoarbe seva din noi

Se umple de mine, de noi amândoi

El ştie că ţie nu-ţi mai aparţii

El ştie că sufletele noastre-s pustii.

10 thoughts on “Zidul

  1. Daa…si la mine iarna a inceput devreme.Devreme rau! A dat semne ceva timp in urma ca ar lasa loc primaverii dar…nu a fost sa fie. Acum tot mai mult cred ca a fost doar o nalucire a mea. La fel cu “degetele de argint” pe care din cand in cand le visez dar care defapt se dovedesc a fi naluciri ale iernii! Asa dar, cum bine spuneai:” oamenii nu-s chiar asa de diferiti!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *