Mângâiere

Foto-De-la-cuvinte-la-imagini[1]

Te iubesc iţi scrie palma

Când te mângâie în neştire

Şi sărutul ţi-l depune

Pe obraz, ca amintire.

 

Te iubesc iţi spune pleoapa

Când clipeşte ruşinoasă

Şi cărbuni sub ea aprinde

Când privirea îi e întoarsă.

 

Te iubesc se-nfoaie părul

Sub divina adiere

Şi a lui ţi-e mângâierea

Fantomatică plăcere.

 

Te iubesc îţi cântă strofa

Ce-i creată pentru tine

Senzuală înşiruire

De cuvinte de amăgire.

 

Te iubesc şopteşte gândul

Doar în sinea lui, stingher

Răvăşit e de regrete

Al tristeţii mesager.

 

9 thoughts on “Mângâiere

  1. Super. Aseară târziu am pus şi eu câteva versuri pe o coală. Mai trebuie să-i găsesc titlul. Dar asta de la tine e foarte frumoasă. Cred că o să-i dau reblog, dacă nu ai nimic împotrivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *