Dor, amor, plăcut odor
Te aşteaptă la un colţ
Te pândeşte ca un hoţ
Liniştea iar să dispară
Inima să îţi tresară
Sufletul cald să vibreze
Când dă să se înnopteze
Braţele să se întindă
Inima să te cuprindă
Să te strângă lângă ea
Ca-ntr-un pled de catifea.
Însă dorul îl ştiu doar eu
Vine la mine mereu
Pe la tine n-a mai fost
Că i-ai zis că este prost
Căci te face să te doară
Că ţi-e viaţa prea amară
Şi nu vrei să ştii de dor
Şi s-a întors la mine-n zbor.
Eu în suflet l-am primit
Că era cam necăjit
Şi acum suntem noi doi
Eu… şi dorul pentru noi.
Dorule Dorutule, nu-i asa dragutule,
Ca de cand tu ai plecat zile fripte am mancat
Si-am baut amar pelin
Iara viata mi- a fost doar chin!
Pe cand o poezie dedicata persoanei…..
Stii tu care…
Nu, nu stiu care, poate imi spui tu…
Cel care te-a incurajat…..sa ajungi… AICI!!!
Aha, o sa scriu si pentru acea persoana… intr-o zi, cand o sa o cunosc 🙂
Ce ne-am face fără dor! 🙂
Poate ne-ar fi mai bine….
Acolo unde exista, dor, exista o mare iubire.
Foarte frumos ai scris!
O seara minunata iti doresc ! 🙂
Multumesc Stefania, da dorul vine din iubire…