(Ne)fercire

539758_264983360270507_1078374878_n[1]

Doar vorbe, sunt false, n-au nici o valoare. Nimic nu reflectă cu adevărat ceea ce simţim, ceea ce trăim, ce vrem şi ce sperăm. Nimic nu ne reprezintă cu adevărat. Nu arată ceea ce suntem, precis, ca-n matematică. Suntem prea complecşi pentru a fi definiţi cu precizie? N-ar trebui să fim aşa. Ne pierdem printre complexităţile noastre, ne rătăcim calea şi sensul.

Vrem cu ardoare ceva, şi în secunda următoare obţinerii ne schimbăm automat, nu mai considerăm că valoarează nimic.Vrem iubire, şi dacă o primim ne lasă rece. Vrem fericire şi când toate condiţiile sunt întrunite să fim, după 2 secunde începe să ne doară capul, sau în fine, uităm sau nu mai avem chef de fericirea aceea. Nu ştim, nu putem să ne lăsăm cuprinşi de extaz, de acea beţie a fericirii, să îi permitem să ne pătrundă prin toţi porii, să ne invadeze toate celulele, să simţim că zburăm, să ne acuze lumea că suntem nebuni de fericire.

Trăim visând şi sperând. Asta e o definiţie bună cred. Suntem vis şi speranţă. Atât. Dacă, din greşeală se îndeplinesc, ce facem? Foarte simplu. Uităm de cele visate până atunci şi o luăm de la capăt. Alt vis, altă speranţă. Şi tot aşa. Problema cu fericirea e chiar mai complicată de atât. Nu doar că ignorăm fericirea, dar simţim extrem de acut lipsa ei. Adică, mai pe româneşte, nu suntem capabili să trăim la maxim fericirea, deşi avem o mulţime de motive să facem asta, deşi o dorim şi o visăm în fiecare clipă, insă nefericirea lipsei de fericire e trăită din plin, cu tot tacâmul aferent: suferinţă, melancolie, depresie, angoase, etc. Pentru fericire nu există boli, nu ne tratăm de prea multă fericire, însă asociat nefericirii, avem sumedenie de simptome, boli şi medicamente. Oricâte motive ai primi să fii fericit te obişnuieşti rapid cu ele şi consideri că le meriţi, fără să le mai dai vreo importanţă.

Fericirea e doar un ideal, o temă perfectă pentru poezii, poeme, strofe şi rime.

De aceea îmi place să scriu poezii.

19 thoughts on “(Ne)fercire

  1. fericirea-i o stare de spirit, o alegere, o alternativa – restu’-s doar vorbe, asa cum bine precizezi în prima-ti fraza… 🙂 Continua sa scrii, te rog, “bright side”, ai ales un mijloc formidabil de-a visa si de-a (re)simti clipele de fericire… 🙂

  2. Crede că ne este dat să fim ne plictisim de lucrurile obţinute, ca să căutăm meureu ceva nou, să progresăm, Altminteri am fi rămas la uneltele epocii de piatră.
    Dar există şi reversul – dorind mereu altceva, nu ne bucurăm de ce avem.
    Ca de obicei, e nevoie de echilibru între a aprecia prezentul şi a dori mai mult în viitor.

  3. Spunea cineva ca omul e facut sa fie nefericit, altfel nu ar avea pentru ce sa mai lupte si s-ar plictisi cumplit…

  4. O adevarata radiografie a omului cu o anumita parte a corpului in 7 luntre! Pentru un asemenea personaj tot ce se intampla este rau sau prea putin ! Fereasca Dumnezeu!

  5. ….fiecare obisnuinta are un dezvat,…si daca am fost invatati sa nu fim multumiti..putem invata si sa fim multumiti..binenteles ca este un efort…si cum multi fugim de efort..se intampla..sa fie mai comod..sa asteptam..poate ..poate..data viitoare voi fi mai fericit decat acum…

    • Da, stiu ca ai dreptate, ce sa zic … ca si mie mi-e lene sa schimb ceva in sensul asta, sau poate ca nu stiu cum… in fine, tot un efort presupune si sa incerci sa afli cum…

      • …am tecut si trec prin stari aasemanatoare…:))
        dar cu perseverenta si luciditate le depasim.
        cred , ca in conditiile in care ne-am nascut noi ca generatie, cam asta e drumul ce-l avem de urmat daca ne dorim fericirea..armonia..o lupta continua cu noi insine..pt a ne autodepasi mereu..si mereu..

        • Dar si prea multa lupta aduce cu sine pana la urma tot nefericire. Fericirea inseamna armonie, liniste, pace, nu o lupta continua. Dar se pare ca nu avem de ales…

          • da.sunt de acord cu tine, si in timp ce scriam raspunsul anterior, ma gandeam ca as putea primi un raspuns de genul.caci si eu mi-as dori sa fim doar armonie..dar vezi tu…
            desi suntem adulti si suntem responsabili pt ceea ce gandim, facem si simtim..ei bine, suntem doar produsul copilariilor noastre..(cel putin asa simt eu in mom acesta) si copilariile noastre..de multe ori se afla sub semnul conditionarilor…nu ca ar fi cineva de vina.parintii nostri au facut cum au crezut si au putut ei mai bine..dar..influienta experientelor de atunci, face ca la maturitate sa luptam mereu pentru a ne castiga acel “echilibru”de care tocmai vorbeai in articolul cu raiul si iadul..probabil ca dupa un anumit timp, cand deja te cunosti suficient si stii cu adevarat cine esti si care sunt valorile tale, nu mai este nevoie de lupta..caci am castigat ..armonia..

        • Cred ca ai dreptate, suntem produsul conditionarilor de toate felurile, si tocmai asta ne creeaza dezechilibre, intre ceea ce suntem de fapt si ceea ce TREBUIE sa fim, indiferent ca ni se potriveste sau nu. Dar sper ca astfel de probleme nu sunt insurmontabile… 🙂

  6. Ști cum e cu obișnuința, începe să facă tipare, iar tiparele sunt apoi urmate tot restul vieții. Un om care se gândește tot timpul că trebuie să-și plătească datoriile își setează subconștientul astfel, iar dacă reușește să-și plătească ultima datorie subconștientul său are grijă să-i facă altele ca să aibă ce plăti (că doar asta și-a dorit mereu, nu?). Când omul o să înțeleagă că fericirea e în el și nimeni nu-l poate împiedica s-o simtă, atunci va putea începe să fie fericit tot timpul… dar el nu caută efectiv fericirea, ci împlinirea unor scopuri care îl fac fericit… și îl fac, un minut, până trece mintea lui la următorul scop, fiindcă asta își dorește de fapt, asta caută cu adevărat, să atingă scopuri… când o să caute fericirea te asigur eu că o va găsi 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *