Mă dor…

femeia-din-padure[1]

Mă dor tălpile de când am păşit printre stele

M-au ars ochii prea trişti ce priveau înspre ele

Sufletul însă tresaltă pe muzica lor îngerească

Se umple cu toate visele pruncilor, ca să-i ocrotească.

 

Mă doare inima uitată cândva peste dealuri

Înconjurat de păduri îmi e sângele verde pe maluri

Sufletul însă se înalţă peste trista câmpie

Pe piscuri de munte miroase iar a veşnicie.

 

Mă dor braţele întinse spre a ta îmbrăţişare

Mă contopesc cu ea, în visul ce nicicând nu moare

Sufletul însă speranţa din nou o trădează

Nu vrea să trăiască durerea, iubirea o înmormântează.

 

Duzina de cuvinte… Subțirica

O prea stimată domnișoară, slăbuță ca un … elefant

Plină de eleganță, cum ar fi de exemplu… un elan înaripat

Se străduia din greu, probând de zor prin magazine

Să tragă pe picioru-i delicat niste jeansi foarte skinny.

 

Voia să fie eleganta, pentru c-avea o întâlnire

Și nu dorea a o eclipsa, vreo fufă din aia subțire

Dar echilibrul greu și-l menținea, trăgând de haine cu elan

Și nu era chiar de dorit să cadă… c-ar fi produs un uragan.

 

Văzând atunci că nimica nu-i vine, pe dată rău s-a enervat

Și brusc o foame a luat-o… de-ar fi mâncat și-un elefant

Dar se abținu cu greu, deși o explicație îndată ea găsi

Și se jură că de-o eternitate, în bucătărie nu păși.

 

Că frigiderul e închis ermetic, nu l-a deschis de două săptămâni

Că face parte din elita celor ce dau mâncare numai la sărmani.

O astfel de exprimare cu siguranță a avut un larg ecou

Și astfel dreptul ea și-a căștigat să pape iar, o fripturică… cât un bou.