Despărțirea

trecut[1]

Există ceva de care ne despărțim întotdeauna foarte greu, de multe ori chiar niciodată. Trecutul este acela de care ne cramponăm de foarte multe ori, ținem cu dinții de el, îl rememorăm și resimțim stările trăite anterior cu aceeași intensitate. Până la urmă e ceva firesc. Acel trecut ne aparține, în exclusivitate aș putea spune, e vorba strict despre noi în el, suntem adică implicați 100%. Chiar dacă au fost și alte persoane implicate în acea poveste, ele au propriul trecut, așa cum au propria variantă despre cele întâmplate, propriile emoții, propriile resentimente, dacă este cazul.

Cum am putea să nu ne pese, să-l uităm complet, să-l smulgem din memoria noastră și să-l aruncăm la lada cu gunoi? El există în noi și va exista veșnic, nici o despărțire efectivă nu se poate produce.

Putem însă să avem o atitudine pozitivă vis-a-vis de trecutul nostru. Indiferent că cele întâmplate au fost resimțite ca bune sau rele, cel puțin în momentul producerii lor, acum putem să privim în urmă cu inima deschisă, fără prea multe regrete, fără resentimentele de care vorbeam mai sus, și să încercăm să extragem cât mai multă învățătură din ele. În ideea de a nu mai repeta greșelile trecutului. Și să conștientizăm lecția pe care trebuie să o înțelegem și aplicăm de acum înainte.

Trecutul este în noi, dar tot în noi se află în formă de sămânță chiar și viitorul. De fapt cred că sunt mai multe semințe, nu doar una, eu nu cred în destin, viitorul este în mâna noastră, sub formă de stropitoare, trebuie doar să alegem care sămânță va fi udată, pentru a crește apoi ca vrejul de fasole plantat de Jack și care i-a adus acestuia și familiei lui bunăstare și fercire.