Sfântul Valentin … la clasa pregătitoare

Azi am fost șocată. M-am dus să-mi iau băiatul de la școala, el fiind în clasa zero sau pregătitoare. In clasă tragedie mare. O fetiță plângea de mama focului, că feciorul meu o supărase. Adică efectiv nu o băgase în seamă, tratând-o cu spatele. Ghiciți ce spunea fetița printre lacrimi, cu tatăl ei de față.

–        Eu te iubesc, de ce nu vorbesti cu mine. Vreau să fiu prietena ta.

Și repeta mereu cât de mult îl iubește. Nu știam ce să cred și ce să fac. I-am zis frumos băiatului că toți sunt colegii și prietenii lui și trebuie să vorbească cu toți.

Ei, partea frumoasă este că doamna învățătoare l-a certat pe el că a supărat fata. L-a pus să-și ceară scuze și i-a zis că pentru a o îmbuna să-i aducă luni o bomboană. Apoi ultima ei remarcă m-a dat gata.

–        Deși trebuia să-i fi adus ieri de Sfântul Valentin.

Adică al meu copil era vinovat și trebuia să-și ceră scuze pentru ce? Pentru că acea fetiță considera că îl iubește și pe el nu-l interesa. Asta fiind o vină. Repet copii aștia au în jur de 7 ani. Apoi doamna învațătoare considera ca ar fi fost normal ca ei să se comporte ca niște îndrăgostiți sadea.

Ori nu mai judec eu corect ori ceva nu e în regulă în toată îmtâmplarea asta.

 

30 thoughts on “Sfântul Valentin … la clasa pregătitoare

  1. Vai de mine, scumpa mea, trebuie sa-l dadacesti sa nu mai faca greseli din astea(glumesc!). Cand ia martisoare trebuie sa ia obligatoriu pentru toate fetele si sa fie identice ca altfel e JALE! Vezi tu ce te asteapta la scoala…Al meu are 3 fete pe care le place dar nu-l place nici una dintre ele, in schimb il iubesc altele pe care el nu le place!!! Amorul e complicat la varsta asta…

    • O fi, nu zic nu, dar ce ma fac cu d-na invatatoare, nu cred ca a reactionat corect. Nu mi se pare firesc sa incurajezi astfel de reactii emotionale ca cel al fetitei, la copii de 7 ani. E la scoala si al meu, dar la clasa zero.

  2. Judeci foarte corect, adica sunt de aceeasi parere cu tine:) Nu sunt deacord ca sa li se imbuibe capul copiilor cu lucruri care nu ii privesc. Ei trebuie sa isi traiasca copilaria, fara suparari, culpa si recompense. Oare nu de asta iubim noi copilaria si ne amintim cu drag de ea? Ca era inocenta si foarte diferita de lumea maturilor? Atunci de ce maturii incearca sa priveze copii de ea? Nu sunt deacord cu asemenea invatatori, ei formeaza comportamente denaturate si nici nu vreau sa imi imaginez ce oameni vor creste de pe urma lor. Ei sunt cei care ar trebui sa indrume copii pe calea corecta atunci cand vad anumite abateri de la aceasta, dar de fapt ei ii baga in tumultul frustrarilor proprii (poate invatatoarea ceea asteapta de ani de zile o ciocolata de la vreun iubit si astfel incearca sa educe in copilul tau un “barbat adevarat”, ca sa nu mai pateasca alte fete ce a patit ea 😉 si nu mi se pare corect.
    Cred ca parintii trebuie sa aiba o relatie foarte buna cu copii lor, una de incredere si comunicare, ca sa nu permita altora sa le modeleze odraslele dupa bunul lor plac.

    • Da, este exact ce gandesc si eu. Cred ca, cu totul altfel trebuia abordata problema, incercand sa minimalizeze acea “iubire” pe care o declara cu atata ardoare fetita, si sa ii dea o forma normala pentru cei 7 ani ai acestor copii. Adica de prietenie, amicitie si atat. Si nu sa il considere vinovat pe baiatul meu, pentru o vina total inexistenta.

      • De vreme ce ai descoperit cam ce poate face invatatoarea ceea din copilul tau, ar trebui sa fii mai atenta si sa ii spui de fiecare data punctul tau de vedere. Nu mi se pare deloc normal ca sa implici copii in povestea asta cu iubirea. Am observat ca unii parinti se amuza pe seama copiilor lor cu asa istorioare, fara sa realizeze de rau care il produc. Apoi copii lor, cand sunt maturi vad iubirea intr-o forma denaturata si se complac in niste relatii ratate. As scrie mai mult, dar m-as duce prea departe… ideea mea este ca din copilarie ni se trag toate traumele, fricile si neputintele si e important sa aiba cineva grija de copii ca sa creasca oameni sanatosi. 🙂

        • Mda, mai sunt si altele de spus referitoare la dascalii din Romania in general, si la cazul in speta, dar nu vreau sa intru in mai multe detalii.

  3. Pe mine m-ai socat, sincer! Nici nu stiu ce sa iti raspund…insa doamna educatoare, invatatoare sau ce o fi ea , ar trebui trasa de urechi…e cumva sexolog sau dascal?

      • Din pacate diploma de facultate nu inseamna ca ai si diploma de om capabil de a lucra cu copii.
        Am avut profesori care erau exceptionali in domeniul pe care il predau, iar la capitolul uman si psihologie stateau foarte prost. Am avut profesori care la ambele capitole erau slabi. Am avut si din cei umani, dar slabi in materia lor. Din toti invatatorii si profesorii care i-am avut foarte putini au fost cei care erau buni in materia predata si in acelasi timp buni de a lucra cu oamenii. Mereu m-a durut acest capitol si mereu am afirmat ca nu au ce cauta in scoli profesorii exceptionali in domeniul lor, dar care mutileaza sufletul copiilor. Oare e mai important sa iesi un matematician bun, dar un om slab? Din scoala trebuie sa iasa oameni adevarati in toate sensurile. De ce oamenii nu inteleg ca invatatorii si profesorii au un rol important in viata copiilor lor, nu numai sunt responsabili sa-i invete a citi?

  4. EU i-aș fi spus d-nei învățătoare că la noi nu este sfântul Valentin în ziua aceea și sărbătoarea nu e a noastră, iar băiatul nu are niciun motiv să-i aducă fetiței vreo bomboană…
    Fetiței i-aș fi explicat (în locul învățătoarei) că un copil nu este obligat să vorbească cu ea, dacă el nu vrea, iar băiețelului i-aș fi spus că e frumos să vorbească cu toată lumea la fel, ca să nu se supere nimeni.

  5. Doamna aia ar trebui să fie imparțială în ce privește disputele copiilor (altfel nu rezolvă nimic)… iar fetița ar trebui să se uite mai puțin la canale TV siropoase 🙂

  6. Sa nu exageram, fetita nu este de condamnat, si nici baiatul. Apoi e usor sa critici invatatoarea, de fapt ea a incercat sa coboare fetita cu picioarele pe pamant cerandu-i baiatului sa-i ofere o bomboana, asa cum se intampla cand e ziua unui copil inca de la gradinita. Poate ca era mai inspirata daca alegea nu ziua de luni ci de Dragobete…

    • Nu cred ca am exagerat cu nimic. Si nu am zis ca fetita ar fi fost vinovata de ceva. baiatul meu nici atat. Dar invatatoarea a gresit, orice ai zice tu.

  7. Primele randuri m-au amuzat, mi-au placut si le-am gasit calde, dar ce a urmat mai apoi… zau ca m-a socat! Nu stiu cum as fi reactionat sa fi fost in locul tau, dar probabil expresia de pe fata mea ar fi vorbit mai tare decat o mie de cuvinte…
    Foarte rari sunt educatorii/invatatorii/profesorii buni in ziua de azi. Un astfel de dascal nu doar invata copiii sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca, ci ii educa si din punct de vedere social. Sistemul nostru de invatamant e la pamant oricum. 🙁
    Zi frumoasa sa ai!

  8. Da, într-adevăr șocată, poate ar trebui să porți o discuție cu această învățătoare și să repare această greșeală… ar fi grav dacă s-ar repeta.

  9. nu am copii, dar cred ca daca as fi trecut printr-o experienta asemanatoare m-as fi implicat la fel de mult si m-as fi simtit “atacata” de atitudinea invatatoarei.
    Insa , in fapt este posibil ca noi sa ne implicam prea mult, ca adulti, in astfel de ..intamplari. cu siguranta copiii si le-ar rezolva intr-un fel sau altul, dar cand se amesteca si adultii..nu stiu cum mai iese….povestea era dragalasa in felul ei , pana au intervenit adultii. ..si mai ales cu chestii impuse..in rest ar fi bine sa nu ma bag…nu am copii, astfel ca….?!?!

    • Da, in toata povestea cred eu ca nelalocul ei a fost interventia invatatoarei. Copii sigur isi rezolvau problema singuri mult mai benefic pentru ei.

  10. Da,” calitatea” asa zisilor dascali !Din pacate,altii nu mai sunt!
    Pe alt plan, in “istorie” mai era un personaj: tatal fetitei. Urmand principiul bine cunoscut al biliardului, “batea seaua” sa priceapa tatal, cred ca personjul feminin, demn reprezentant al invatamantului prin e-mail avea un gand bine definit.Nu?

  11. Eu cred ca toata lumea a luat prea in serios toata povestea, incepand cu invatatoarea. Uneori noi adultii nu trebuie sa ne bagam in conflictele celor mici. Ei le traverseaza tocmai pentru a invata cum sa gestioneze situatiile de mai tarziu. De exemplu, fetita aceasta avea sansa sa invete ca dorintele ei nu sunt mereu conforme cu realitatea si sa fie incurajata sa accepte situatia asa cum vine. Sa ii fi dat voie sa experimenteze suferinta dar sa fie incurajata in directia depasirii ei. Asa, ea ce o sa inteleaga? Ca atunci cand realitatea nu e asa cum si-o doreste ea, cineva intervine pentru a nu supara mica printesa? Cred ca invatatoarea s-a identificat cam mult cu ea si este foarte posibil sa o fi facut-o deoarece si ea a trait o respingere pe care nu si-a integrat-o. Sau poate ca nu, e doar o ipoteza.Interesant e ca de cele mai multe ori cand parintii intervin in conflictele celor mici, primii ajung sa se certe la cutite iar cei din urma se impaca si isi continua joaca. Nu e fascinant?

    • Nu a fost nici un conflict intre parinti. Iar fetitei nu ia explicat nimeni nimic, ea doar a inteles probabil de la invatatoare ca daca sufera trebuie sa primeasca un cadou ceva, ca sa-i treaca. Oricum cei mici vor fi mai mult ca sigur maine prieteni, chiar si fara bomboana, pe care nu o va da baiatul meu nimanui… ca doar nu e ziua lui 🙂

      • Da, am inteles ca nu a existat niciun conflict, insa situatia te-a deranjat putin, sau asa am sesizat eu. Am mentionat despre conflictul intre adulti pentru ca in minte mi-au venit niste exemple, citind patania ta. 🙂

        • Da, stiam ca stii dar am simtit nevoia sa completez 😆 M-a deranjat chiar tare atitudinea invatatoarei, in ideea ca l-a certat pe baiatul meu si l-a pus sa-si ceara scuze aiurea. Iar completarea ca trebuia sa-i dea fetei o bomboana de Sf Valentin mi s-a parut o incurajare total nefireasca a unei relatii anormale pentru varsta lor.

          • Poate a facut-o ca urmare a declaratiei fetitei. Cei mici sunt dulci, oricum. Nepotul meu care are 8 ani i-a lasat unei colege o floare in banca. Au aflat si ceilalti copii si au inceput sa rada de el. Sfi vazut suferinta pe capul lui, a trebuit sa ii explic ca e important sa faca ce simte, mai ales daca este vorba despre un gest frumos, asa cum a facut el, indiferent ce cred ceilalti despre asta. Copiii ne ofera adevarate lectii de viata uneori. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *