Evadarea

Ce este viaţa? Pentru ce ne este dat sa trăim? Nu am ales asta, suntem aici, fără să ştim de ce, poate şi fără să aflăm vreodată. Încercăm, asta e tot ce putem face. Încercăm, muncim la asta, ne chinuim, suferim, iubim, sperăm, visăm şi atât. Poate mai şi evoluăm, mai învăţăm câte ceva, sau poate nu. De multe ori nu suntem suficient de pregătiţi pentru lecţiile care ni se oferă, şi nu întelegem nimic. Şi reptăm. Greşeli. Aceleaşi lecţii, sau poate altele. Şi suferim din nou. Ceva tot se întâmplă oricum. Ne transformăm neîncetat. Pe nesimţite. Şi din când în când evadăm. Uităm de tot şi de toate. Doar trăim. Momentul, clipa, minutul. Nimic nu mai contează. Evadăm din limitările minţilor noastre. Lăsăm inima să preia conducerea, şi ne supunem ei. Suntem umili. Ne minunăm în faţa puterilor vieţii şi a simţirilor care ne-au fost date. Nu ne refuzăm nimic din ce inima a visat cine ştie cât timp înainte. Doar trăim. Respirăm şi e fantastic de bine. Chiar dacă doare sfâşietor sau dacă suntem amarnic de fericiţi. Sunt atât de rare astfel de momente că merită să scriem o carte pentru fiecare dintre ele. Poate vor învăţa şi alţii de la noi. Sau poate vor şti ce sa nu facă, să nu încerce pentru a nu suferi apoi.

Şi eu voi scrie o carte, cartea mea, şi o voi numi EVADAREA.

Sorbind din cupa fericirii

Gustul sperăm să-l învăţăm

Dar e de fiecare dată altul

Nicicând de seva lui nu dăm.

 

Luăm în seamă învelişul

Uităm că raiul e în suflet doar

Extazul e ca florile de lună

Ascunse, ca să le vedem trebuie iar să evadăm.

 

Acesta a fost raspunsul meu la provocarea de luni propusa de psi.