O mână întinsă spre tine

inger
O aripă de înger ascunsă-n palma strânsă
Va înflori odată de dragoste aprinsă
Va răsări pe tărmul ce ochiul nu-l cuprinde
Atunci când înspre tine o mână se va-ntinde.

Un fluture de noapte rămas captiv în palma mea
Spre irealul zbor ar tinde, de s-ar elibera
Inima să ţi-o poarte pe aripi de argint
Atunci când înspre tine o mână eu întind.

Un ciripit de pasăre înăbuşit de palme reci
Străin şi-ar cânta trilul pe albele poteci
Şi strigătul cel mut cerându-ţi astăzi ajutor
S-ar transforma în mâna întinsă mie-n viitor.

Doar o rază de soare jucându-se în palma ta
Aş vrea să lumineze neliniştea din viaţa mea
Un răsărit să fie şi apoi un apus domol
Atunci când mâinile-s cuprinse din nou ….de nesfârşitul dor.

 

Aceasta a fost tema de azi propusă de psi.