Febră

ceata

Haină vreme în dor de primăvară mă scufundă

Se scurge ceața prin venele pădurii și frigul în gândul meu abundă

Ninsori, culcuș își fac în norii ce se adună

Triste răceli iși sapă în trup de iarnă obosit, adâncă văgăună.

 

Doar febra îmi mai încălzește acuma fruntea

Vedenii pe pereți de vânt hipnotizează sufletul și mintea

Sinistru șuier stoarce gând de sensul alb al fericirii

Îndrăgostiți uitați plâng lacrimi pe mormintele iubirii.

 

Speranța izbăvirii e acum departe

Ochi ce nu văd se împiedică și bântuie în noapte

Tăceri apăsătoare își stigă-n versuri întreaga ură

Pe vremea care trece și nu-i decât o cinică impostură.

 

14 martie 2013