Haină vreme în dor de primăvară mă scufundă
Se scurge ceața prin venele pădurii și frigul în gândul meu abundă
Ninsori, culcuș își fac în norii ce se adună
Triste răceli iși sapă în trup de iarnă obosit, adâncă văgăună.
Doar febra îmi mai încălzește acuma fruntea
Vedenii pe pereți de vânt hipnotizează sufletul și mintea
Sinistru șuier stoarce gând de sensul alb al fericirii
Îndrăgostiți uitați plâng lacrimi pe mormintele iubirii.
Speranța izbăvirii e acum departe
Ochi ce nu văd se împiedică și bântuie în noapte
Tăceri apăsătoare își stigă-n versuri întreaga ură
Pe vremea care trece și nu-i decât o cinică impostură.
14 martie 2013