Răsărit de soare

 

Aș vrea să-ți fiu un răsărit de soare

În marea prea albastră razele să-mi scald

Pământul întreg să-mi fie întâmpinare

La sărbătoarea zilei eu să fiu herald.

 

Veșmântul roșu să-l îmbrac alene

Razele să îmi pieptăn cu păduri de fag

Să mă privesc în oglinzi de oceane

Salut în tril de păsări să-l ascult cu drag.

 

Luna, a mea regină, haloul să mi-l poarte

Și-n vremea ascendenței mele să dispară

Stelele de rușine să sclipească-n șoapte

Ochii închiși să-i țină, lumina să nu-i doară.

 

Iar când te vei trezi cu mine-n pleoape

Obrazul o să ți-l mângâi cu deget de nectar

Și să mă uiți în fiecare noapte

Sărutul meu să ți-l amintești doar.

18 martie 2013