Aș vrea să-ți fiu un răsărit de soare
În marea prea albastră razele să-mi scald
Pământul întreg să-mi fie întâmpinare
La sărbătoarea zilei eu să fiu herald.
Veșmântul roșu să-l îmbrac alene
Razele să îmi pieptăn cu păduri de fag
Să mă privesc în oglinzi de oceane
Salut în tril de păsări să-l ascult cu drag.
Luna, a mea regină, haloul să mi-l poarte
Și-n vremea ascendenței mele să dispară
Stelele de rușine să sclipească-n șoapte
Ochii închiși să-i țină, lumina să nu-i doară.
Iar când te vei trezi cu mine-n pleoape
Obrazul o să ți-l mângâi cu deget de nectar
Și să mă uiți în fiecare noapte
Sărutul meu să ți-l amintești doar.
18 martie 2013
Foarte frumos si emotionant!
Multumesc Andrei 🙂
duioase versuri, frumoasa imagine… cumva (de) pe malu’ vreunui râu?… 🙂
Vive Bacau, ma ville natale! 🙂
Da? Nascuta in Bacau? Ce frumos… cand vii pe meleagurile natale? 🙂
Doar nascuta-n Bacau din parinti get-beget argeseni(RIP), nu am locuit acolo…
– – –
N-am mai fost de “secole” si pentru moment avem pe lista alte destinatii, unde n-am ajuns înca… 🙂
===
Multumesc pentru prezenta-ti constanta la blogu’ nostru…
Salutari toulousene însorite, sanatate si la cât mai multe posturi interesante! 🙂
“Stelele sa sclipeasca in soapte” e minunat! absolut minunata toata poezia!
esti tu mult prea draguta, si iti multumesc… 🙂
Nu ma pot abtine sa nu iti spun cit de minunata esti si ce talant dumnezeiesc ai primit – versurile tale imi infrumuseteaza ziua .
Ma bucur mult ca versurile mele au astfel de efect…. sper sa pot scrie si alte poezii care sa iti infrumuseteze zilele… Multumesc.