Duzina de cuvinte….Poveste de primăvară

Venise primăvara. Peste lume se aşternuse un haos total de verde. Oamenii ieşiseră la cules de privighetori. Prea cântau frumos ca să nu aduni vreo doua, să te joci puţin cu trilul lor şi apoi să le dai drumul. Eşecul iernii se vedea oriunde. Frigul ei fugise din calea razelor blânde de soare, albul ei se colorase în mai toate nunaţele de verde posibile, apoi, spre final, o luase razna de tot, începând să tragă cu ochiul la violet, lila, roz bombon, galben pai şi tot aşa, uitând că fusese nonculoare, şi că trebuie să ai grijă să le mai şi asortezi… Până şi cerul gri al iernii prinse a discerne, şi înţelese, în sfârşit, că pacea este egală cu albastrul… Şi se făcu albastru. Mai era şi un râu. Iarna dăduse iama în el şi până de curând puteai patina liniştit pe apele lui, chiar şi fără patine. Doar suflet trebuia să ai şi multă iubire desigur. Cine ar putea patina fără să aibă în el o cantitate anume de iubire? Sigur nu trebuie să vă spun eu că iubirea te face mai uşor, brusc începi să pluteşti, să zbori chiar, să dansezi, exact de aceste ingrediente ai nevoie ca să poţi patina. Problema era că râul nostru simţise şi el ceva. Iarna începuse să se teamă. Şi el… se înfioră. Uită că e îngheţat, pur şi simplu şi-l apucă dorul de ducă. Calculă în gând la ce valoare a înfiorării lui gheaţa toată se va face praf de stele… Şi înţelese brusc că nimeni şi nimic nu-l mai opreşte din împrimăvărarea sufletului lui. Venise primăvara.

Pentru că nu am fost prea mulţumită de prima duzină, am mai scris una pe care o înscriu tot în tabelul de la psi.

Duzina de cuvinte…Eșecul

anguish

Eșecul poate fi de mai multe feluri, dar cel mai dureros este cel din iubire. Atunci când simți că nu te-ai ridicat la înălțimea așteptărilor celuilalt deși ai făcut tot ce ai putut, sau exact invers, nu ai reușit să dai tot ce ai mai bun din tine, ceva te-a reținut, nici măcar nu știi ce, dar regreți. Te gândești atunci că ai cules ceea ce ai semănat. Că tu ești vinovată că lucrurile nu au mers așa cum ar fi trebuit. În mintea ta e un haos, gândurile te asaltează, lacrimile la fel, îți pare rău, atât de rău, ai vrea să dai timpul înapoi și să faci totul altfel, mai bine. Ai putea privi lucrurile din alte puncte de vedere, mai blânde, ai putea fi mai tolerantă cu tine însuți, ai putea accepta totul, dar tocmai asta e problema, că nu poți. Nu poți decât să suferi, chiar vrei sa faci asta, să te lase toată lumea in pace ca să poți suferi până la saturație. Cât ai tu chef. Și nu poți să te gândești că poate tu nu ai greșit cu nimic, că indiferent ce ai fi făcut tu, mai mult, mai bun, tot la un final s-ar fi ajuns. Că poate el nu te-a meritat, sau poate că pur și simplu nu era pregătit pentru o relație de durată. Ce valoare poate să aibă o relație în care unul din cei doi nu e pregătit pentru așa ceva, are nevoie de libertate și independență mai mult decât de siguranță și stabilitate?

Nimic nu te oprește să suferi dacă de asta ai nevoie în acel moment, dar totuși, după orice ploaie vine și soarele. Pacea se va așterne în sufletul tău, și vei putea discerne liniștit înțelegând  în final, că viața merge înainte, că poate ai câștigat o experiență pierzând o iubire.

Alte duzini găsiţi în tabelul de la psi.

Vreau credit

Azi este scadentă rata la bancă. Trebuie să ajung să o achit. Îmi aduc aminte când am luat acest credit, că am studiat ofertele de credite bancare ale mai multor bănci, am comparat avantajele și dezavantajele fiecăreia, am analizat comisioanele, dobânzile, costurile cu asigurările, în concluzie am comparat nivelul DAE, și așa am ales ce am considerat că este în avantajul meu. E drept că în avantajul meu ar fi fost să am resuresele necesare și să nu împrumut nici un leuț, dar uite că de multe ori suntem puși în situația în care trebuie să facem și asta. Și am avut ceva de alergat pentru a ajunge la băncile care am considerat că merită să le cer o ofertă. Și sunt convinsă că nu am ajuns la toate, poate dacă aș mai fi avut ceva timp să mai vizitez și alte bănci aș fi găsit o ofertă și mai bună.
Zilele trecute, vorbeam cu o colegă, proaspăt căsătorită, care îmi spunea că își caută apartament, dar că are nevoie de credit neavând toți banii necesari și i-am povestit despre umblătura mea pe la bănci, dar ea mi-a zis imediat că nu intenționează să procedeze la fel. Se pare că e mai informată decât mine. Așa am aflat că există posibilitatea de a face analiza ofertelor de creditare online, asta presupunând calcularea costurilor și a ratelor, compararea acestora între bănci, și chiar și aplicarea la creditul cel mai avantajos. Cât timp aș fi scutit eu dacă aș fi știut asta…
Dar nimic nu e pierdut, pentru că tot acolo găsesc și ofertele de credite de refinantare. Trebuie să mă mobilizez și să studiez cu atenție site-ul și sigur voi descoperi o variantă mai avatajoasă, și voi aplica online la o astfel de refinanțare. Orice reducere de costuri cu creditul înseamna mai mulți bănuți rămași la mine în buzunar :-).