Ecou

Tristeţe într-o noapte am visat

Gândul pierdut mi-a fost, rarefiat

Prin amintiri l-am căutat visând

Dar dispăruse, devenise rând.

 

Un rând nedescifrat de dor

Apoi un rând de sunete în zbor

Duse au fost şi ele undeva

În ceaşca neatinsă de cafea.

 

Chiar şi acel ecou s-a stins căzut

Din patru necuvinte l-am născut

S-a destrămat, silabe grele au curs

L-am înfiat, în versul meu e ascuns.

 

Cunoaşte-mă de vrei să mă cunoşti

Doreşte-mă de poţi să mai suporţi

Ridică-mă în suflet să mă porţi

Şi uită-mă, dacă vreodată ai să poţi.