Corăbii de gânduri în derivă plutesc
Se apleacă catarge, de dor ameţesc
Mări nesfârşite de lungi aşteptări
Să sfarmă în maluri de albe chemări.
Doar stelele calea corăbiei o ştiu
Luna îşi varsă lumina-n pustiu
Firul gândurilor e iarăşi uitat
Ştie că nu va ajunge la mal niciodat.
Vântul se aşterne în a dorului velă
Marea îşi leagănă iubirea. Albastră acuarelă
În preajma visului corabia vieţii ajunge
E ţărmul mult dorit. Gândul tace şi plânge.
23 aprilie 2013
Bine ar fi,cred eu, o fermitate in ganduri si-n vise si s-ai spui lui Nea: “bai,stii ceva?…Eu as vrea sa nu o mai “balacaresti”!
Spune clar….
(mi-a… cam pierit vocea!..Ma opresc in fata CNA-ului si o noapte cu vise..frumoase!)
Hmmm, noapte buna Andrei.
Este mult prea gingas mesajul tau fata de ce ti-am scris! Dar ..a fost un raspuns nepriceput la grobianismul inconjurator.De-ar fi dupa ce simt si nu pot, nu la-ai suporta!…
Nu stiu cum se face ca de fiecare data asa fost, dupa urarea ta.
FRUMOS
Multumesc Ina…
Poza spectaculoasa imi aminteste de ultimaparte a filmului Piratii din Caraibe, n-a avut succes ca primele dar m-au vrajit peisajele
Nu cred ca am vazut ultima parte…
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
“Marea isi leagana iubirea…” – foarte, foarte frumos!
Cateodata isi leagana iubirea, alte ori nefericirea…