Umbra iubirii a căzut
Străfulgerată de-o îmbrăţişare
S-a stins, chiar înainte să se fi născut
În alt unghi de lumină sau paloare.
Drumul iubirii s-a împletit
Cu albe alei, poteci şi o cărare
Din dublu sens, unic a devenit
Spre ţărmuri îngrădind o mare.
Semnul iubirii a visat
Scânteie invizibilă chemare
Ochi în delir s-au întrebat
O vreau? O ştiu? O mai doresc eu oare?
30 aprilie 2013
Desigur că o mai doreşti,
iubire este tot ce întâlneşti,
doar firea face ca-ntâlnirile să fie
în loc trainice petale, puf..de păpădie…
da firea este vinovata
ca ratacim iubirea viata toata
si sensul ei divin nimeni nu-l intelege
crezand ca doar dorinta noastra-i lege…
Că frumos zici iar!
Multumesc draga mea!
Dragostea, vine ca ceata, Fara sa stim,Dragostea vine ca primavara, C-a venit timpul, vorbele ar putea continua, asa am scris despre acest dar minunat ,, iubire” .Mereu ma impresionezi cu jocul tau frumos de cuvinte, uneori ma poti atinge cu degetele poemelor tale, chiar pe suflet, multumesc!
Eu iti multumesc pentru vorbele frumoase…
Cand vine numai ai timp sa te intrebi, dar daca iti iei ragaz sa te intrebi atunci e dilema cea mare. o poezie ce imi aduce aminte iarasi cat de frumoasa e iubirea. ori sub ce forma ar fi. si oricand. multumesc iar si iar, ca de obicei :).
Eu iti multumesc ca m-ai citit 🙂