Alintat
Doarme cerul
Stelele l-au absorbit.
Nevăzut
Zboară gândul
Visele l-au cucerit.
Mut
Strigă dorul
Timpul l-a depăşit.
Greu
Creşte surâsul
Îngerul i-a obosit.
Linişte
Pe mal de lacuri se aşează umbre
În depărtări se înalţă norii
Prea vertical coboară raze
Să aprindă în noi pierduţi fiorii.
Din muchii verzi ce taie cerul
Se văluresc stranii păduri
Pe umeri grei purtând misterul
Renaşterii în mii de rânduri.
Doar liniştea încape albă totul
Nimicul umple inima şi gândul
Se stinge în noi încet păcatul
Se rupe al timpului mult prea strâns nodul.