Pe mal de lacuri se aşează umbre
În depărtări se înalţă norii
Prea vertical coboară raze
Să aprindă în noi pierduţi fiorii.
Din muchii verzi ce taie cerul
Se văluresc stranii păduri
Pe umeri grei purtând misterul
Renaşterii în mii de rânduri.
Doar liniştea încape albă totul
Nimicul umple inima şi gândul
Se stinge în noi încet păcatul
Se rupe al timpului mult prea strâns nodul.
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
Cu “nodul” OK ! Dar cu “pacatul”…mai stau pe ganduri !
Vezi si tu… cum iti vine mai bine 😆
In cazul asta…iubesc pacatul !!!
Ideea era… cum iti vine mai bine la constiinta…. 🙂
Pai asa imi vine mai bine! Asa simt !
Ma bucur atunci 🙂
Ei…ar mai fi niste completari !… Ce face piciorul ?
mai bine, o sa treaca….
Reblogged this on natycalinescu.