Sufletul poate sa nu doară

Am scris acum mai bine de un an un articol, Sufletul doare?, în care întrebam, la final, dacă e de preferat să aleg un trai liniştit şi cuminte sau pasiunea devoratoare.
Uitasem de el, dar krab607, mi-a lăsat zilele trecute un comentariu, prin care spunea că nu e nici un fel de alegere, că atât cât trăieşti nu poţi să o faci decât cu pasiune, că liniştea e pentru îngeri. Dacă acest comentariu ar fi fost atunci, în mai 2012, când am scris acel articolaş, nu aş fi făcut altceva decât să aprob, cu entuziasm chiar, cele spuse de ea, pentru că întrebarea mea era oricum mai mult retorică, eu fiind dinainte convinsă că sunt pasiunea, şi că nu pot trăi astfel decât cu ea, şi prin ea. Atunci iubeam nebuneşte, aveam momente de fericire intensă sau de suferinţă greu de suportat, eram îndrăgostită de cele doua hobbyuri ale mele, florile şi blogul, visam noapte că îmi înfloresc toate florile odată, şi erau câteva, sau scriam articole noaptea în gând…
Ei bine, acum, în iulie 2013, toate astea m-au forţat spre autoanaliză, şi am realizat că lucrurule stau total diferit. Iubirea a ars la cote mult prea înalte, şi acum mocneşte doar, diferit. Calm, liniştit. E de fapt altceva. S-a transformat într-un alt sentiment. Prietenie poate, nu ştiu… Aproape că nu mai există suferinţă, nu mai există durere, tristeţe, aşteptare. Citesc articolele din vremea aceea şi nu mă mai recunosc în ele. Şi a trecut doar un an. Pe blog scriu mai rar, trebuie să mă mobilizez ca să fac asta, nu mai vine de la sine, nu mai scriu mental poezii mergând pe stradă, scrisul presupune acum efort, pe când atunci însemna bucurie.
Şi mai e ceva. Mi s-au întâmplat recent lucruri total neaşteptate, extrem de marcante, am luat decizii unice în viaţă, care ar fi trebuit să fie cel puţin dureroase, tragice chiar, şi nu exagerez cu nimic. Ei bine, asta nu m-a afectat aproape deloc. Am încercat să mă autoconving că nu există alte soluţii, şi sunt chiar liniştită, ciudat de liniştită aş putea spune. Nu sufăr, şi da, nu mă doare sulfetul.
Poate sunt doar cicluri ale vieţii, după furtună iese şi soarele. Stau şi mă întreb însă, când a fost furtună, atunci sau acum, şi când soarele strălucea de fapt…? Care din stări, din vara lui 2012 sau de acum (ambele duse la extrem), este cea bună, normală, pozitivă, şi care nu? Răspunsurile nasc întrebari, ca întotdeauna.
Am profitat de faptul că de când cu ieşirea din wordpress mă citeşte mult mai puţină lume, şi am scris acest articol mult prea intim. Aşa că, vă rog, nu vă apucaţi tocmai acum să mă citiţi 🙂

21 thoughts on “Sufletul poate sa nu doară

  1. Ei uite, ca te citesc si eu. Cred ca fiecare are anumite perioade in viata cand poate soarele nu mai e la fel de stralucitor, si nori grei se abat asupra noastra, pasiunea nu se pierde, ramane acolo, si sunt sigura ca vei gasi calea de a imbina ceea ce iti place sa faci, cu ceea ce trebuie sa faci. Curaj!

  2. Este buna si dragostea nebuna pe care spui ca ai trai-o vara trecuta si pe care ai lasat-o sa se vada in scrierile tale…Este buna si starea de acum de om hatru si cateodata ingandurat la gura sobei…Sunt extreme insa in care e foarte greu sa traiesti.Daca insa ar fi sa aleg,citindu-te constant in decurs de un an, asi alege 2012 !

  3. Chiar dacă ai fugit de la noi, te citim în continuare.
    Eu cred că ambele stări sunt normale, ele făcând parte din ciclurile vieții. Am trecut prin stări asemănătoare, am depășit momente grele, a durut sufletul, dar a trecut. Durerea. Pentru că au mai rămas urme, au rămas cicatrici,…
    Dar viața trebuie să meargă mai departe, nimic nu trebuie să ne oprească!

  4. Cu toții trecem prin momente asemănătoare, unii le trăiesc iar alții nu. Trebuie să gândim pozitiv…să luăm ce este bun din trecut, să ne folosim de el și să mergem mai departe. Adevărații supraviețuitori fac întotdeauna așa. O zi frumoasă. 🙂

  5. niciodata nu e prea tarziu sa traiesti in libertate si iubind ! Mai stii de “Referndumul iubirii” ? L-ai scris prin august anul trecut…

  6. Era pe 9 aug. si fondul muzical o melodie f.frumoasa a lui Adele: Set fire to the rain…De atunci “mi se trage ca te citesc pe blog !….

  7. pentru ca imi place ceea ce faci ! Si ar mai fi …dar nu ma lasa “awaiting moderation “!

  8. Pingback: Recomandările săptămânii – 20 iulie « Blog-ul lui Adrian

  9. Eu am trait, ca si tine ambele perioade… Cred ca tine in primul rand de maturizare si in al doilea rand de persoana de langa tine… Pasiunea nebuna aduce intotdeauna suferinta, caci tot ce e intr-o extrema ajunge foarte repede si in cealalta. Si ajungi sa-ti doresti intr-un final linistea. Maturitatea te face sa-ti doresti armonie, liniste, prietenie… un partener de cursa lunga, pe care sa te poti baza in orice situatie. Insa, atunci cand le ai pe toate astea, iti dai seama ca-ti lipseste nebunia tineretii, spontaneitatea si pasiunea si… ajungi din nou sa fii nemultumit/a. Orice si oricate ai avea, tot iti va lipsi ceva la un moment dat. 🙂 Nu stiu cu ce te ajuta commentul meu, caci am senzatia ca nu-ti spune nimic nou. Insa cred ca-ti va spune: join the club! 😉

    • Ma ajuta. Sigur ca da. E important pentru mine sa stiu ca nu sunt singura care gandeste asa, ca asa e, poate, in firea lucrurilor, sau a noastra, a oamenilor sa simtim astfel. Nu trebuie sa-mi spui ceva nou, trebuie doar sa fii alaturi de mine, si e minunat. Iti multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *