Când

pitic-cu-stele-si-luna

Când crede luna că noaptea i-a venit?

Când înfloresc nebune stelele

Când speră noaptea că luna-i de argint?

Când printre nori dansează visele.

 

 

Când primăvara lasă-n urmă iarna ei?

Când verdele străbate şi devine

Când vara iar ne plimbă pe alei?

Când moleşeala ne pătrunde-n vene.

 

 

Când vrea iubirea să iubească blând?

Când sufletul îi este închinare

Când o să fie doar iubire pe pământ?

Va fi să fie doar iubire oare?

18 thoughts on “Când

  1. Când sufletul se-nchină în iubire,
    E ca o stea ce se aprinde-n cer,
    Parcurge bolta spre a sa menire,
    Şi-apoi plonjează fericită în eter!

  2. Când luna scânteie prin lacuri
    Iar stele scânteie pe cer,
    Iubirea-n argintate valuri
    Înfașă lumea în mister.

    Și din mister se naște iarăși
    Ca Venus cea din val ieșind
    În lume căutând tovarăși,
    De-a dragoste mereu jucând.

    Și iar, și iar, lumea-mpânzește
    Cu dorul ei, al lumii dor,
    Până ce dragostea va crește
    Spre înălțimi, amețitor.

    • Ce frumos… “Iubirea-n argintate valuri
      Înfașă lumea în mister.”
      Ma bucur ca va stimulez sa scrieti versuri… mai ales despre iubire 🙂

  3. Când va sã fie doar iubire pe Pãmânt?
    De veacuri omenirea se întreabã
    Şi cãutã rãspunsuri fãrã sã gândeascã
    Cã tot ce-ar vrea sã ştie şi sã aibã
    În suflet poartã. Glas sã-i dea şi liber sã îl lase
    Sã-şi strige bucuria de a fi
    Un om precum sunt “Drepţii între popoare”
    Şi-atunci numai iubire fi-va de Pãmânt!

    Grea intrebare si grea cautare. Sa fim altruisti, sa nu ne gandim numai la noi, sa-i acceptam pe cei din jurul nostru asa cum sunt si sa ne ajutam intre noi la nevoie.Iubirea are multe chipuri si multe sunt cararile pe care putem pasi ca sa o gasim.

    • Iubire – urã.! Valoarea iubirii este datã de puterea de a urî? Greu de acceptat asemenea punct de vedere, dar poate nu am înţeles bine ideea. Preţuim mai bine iubirea dacã mai întâi am cunoscut ura cuiva?

      • Inteleg perfect ideea, am dezvoltat-o de multe ori, in alte articole, dar poate totusi vom ajunge sa invatam sa apreciem binele, frumosul, iubirea prin ele insele, fara sa fie neaparat nevoie sa le comparam cu ceva diferit, opus…

      • Nu neaparat ura este opusul iubirii, ci şi indiferenţa. Ideea era că de multe ori nu mai apreciem lucrurile pe care le avem mereu la îndemână, le luăm de-a gata, din oficiu. Dar atunci când le comparăm cu opusul lor sau când dintr-odată ne lipsesc, atunci ne dăm seama cât de valoroase sunt.
        De exp, răţuşca cea urâtă apreciază cel mai mult iubirea şi acceptarea când le găseşte pt că i-au lipsit faţă de celelate răţuşte (lebede, de fapt) care au fost mereu apreciate.

        • Este asa cum spui, prin comparatie valorizam mai bine, dar, daca am fi un pic mai constienti de noi insine si de tot ce ne inconjoara eu sunt sigura ca am putea trai si intelege iubirea si fara opusul ei, ura sau indiferenta, nu conteaza care dintre ele, sau fara lipsa ei. Dar eu sunt doar o idealista… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *