De ce aripile-s două
Şi de ce nu ne cresc nouă
Să zburăm din ieri în mâine
Astăzi să ne fie pâine?
De ce mâinile-s prea slabe
Să facă din iubiri salbe
Ca să strălucească în noi
Să nu mai fim nicicând goi?
De ce soarele apune
Şi de ce poveşti nu spune
Ca să adoarmă păsările
Dorul şi cu gândurile?
De ce luna ni se arată
Doar c-o faţă luminată
Şi ce ascunde în umbra ei
Stranii vise? Demoni, zei?
De ce mintea ni-i stăpână
Şi nu inima prea bună?
Toate-s doar o intrebare
Viaţa ce-i? Şi de ce doare?
De ce-ţi pui zeci de întrebări,
Când nu vrei să-ţi răspunzi,
În loc să te priveşti în suflet,
Şi-n doruri să te-afunzi!
Dar intrebarile sunt bune
Te fac in suflet sa-ti citesti
Sa cauti in doruri nebune
Si de iubiri sa-ti amintesti!
Iubiri sunt multe pe pământ,
Se zice că doar una e cea mare,
Poeţii oare le ascund în vânt?
Sau le sădesc în lună ca pe floare!
Frumoase versuri, parca sunt trăite. Giacomo Casanova spunea “Rațiunea este cel mai mare dușman al inimii” 😀
Multumesc de completare Kristi, o seara frumoasa iti doresc!