Ferestrele se surpă
Luminile se frâng
Imaginile vălurite
În inimă se strâng.
Ecouri cad şoptite
Fiorii se înteţesc
Din valuri de cuvinte
Emoţii albe cresc.
Peneluri adormite
Renasc în vis hai hui
În stiihuri negândite
Apar. Îs a nimănui.
Poetul nu înţelege
Cum versul de l-a scris
El s-a simţit doar rege
Într-un regat de vis.
Prea tristă-i e trezirea
Prea singur e mereu
Dar asta-i e menirea
Să fie doar între cuvinte zeu.
…Si iubit de cei ce l-au iubit mereu !
Ai obtinut o rima perfecta la ultimul meu vers :-). Multumesc.