Ferestrele se surpă

Luminile se frâng

Imaginile vălurite

În inimă se strâng.

Ecouri cad şoptite

Fiorii se înteţesc

Din valuri de cuvinte

Emoţii albe cresc.

Peneluri adormite

Renasc în vis hai hui

În stiihuri negândite

Apar. Îs a nimănui.

Poetul nu înţelege

Cum versul de l-a scris

El s-a simţit doar rege

Într-un regat de vis.

Prea tristă-i e trezirea

Prea singur e mereu

Dar asta-i e menirea

Să fie doar între cuvinte zeu.