Destin de cometă

pic_asteroids_1_28442600

 

Şi atunci s-a născut fiinţa din mine.

S-a trezit la viaţă rostogolindu-se din trecut

Crescând uimită de tot ce o construia.

Mai întâi a fost doar ochi

Şi a privit cutezătoare soarele răsărind

Şi l-a orbit pentru o clipă. Apoi a fost braţe

Şi a cuprins cu patimă norii cei grei

Plângând împreună.

Apoi a fost aripi

A zburat înaintea vântului

Arătându-i calea spre pânzele corăbiilor.

Apoi a fost frunte

S-a sprijinit uşor de lună

Şi au stat la taifas o noapte întregă

Bârfind stelele.

Dimineaţă a fost trup

A plonjat în marea agitată

Şi s-a făcut zbucium de val

Muşcând nesăţioasă din malul ce o limita.

Apoi a adormit obosită pe nisipul cald

Visând un destin de cometă.

Când s-a trezit m-a întrebat

Ce înseamnă mâine?

De-aş fi îndrăznit să-i spun s-ar fi sfârşit.

S-a născut fiinţa din mine

Şi pentru o clipă am renăscut şi eu.

O pată de culoare

widescreen wallpaper

Un zâmbet într-o mare de tristeţe

O îmbrăţişare în singurătăţi adânci

O mână întinsă când te doare

E pentru tine o pată de culoare.

 

 

Un râset de copil pe-o stradă

Pe care merg spre niciodată feţe fără chip

Printre mormane de gunoi o floare

E pentru tine o pată de culoare.

 

 

Şi printre norii grei când picură o rază

Când dintr-o dat răsună o mandolină

Cu glasul ei sprinţar în liniştea apăsătoare

E pentru tine iar, o pată de culoare.

 

 

Iubeşte viaţa şi împlineşte-o

Trăieşte sincer şi frumos mereu

Fă-i fericiţi pe toţi cu-n zâmbet sau c-o floare

Şi vei fi pentru ei, chiar tu, o pată de culoare.

Te iubesc

Doar două cuvinte. Aparent banale, sau banalizate prin folosirea lor în exces. Dar ce semnifică de fapt un “Te iubesc” spus prima oară, în special. Pentru mulţi, poate prea mulţi, îndrăgostirea şi primul te iubesc înseamnă ceva de genul… “abia aştept să ajung în patul tău”. Şi după, acele două cuvinte cam dispar din peisaj, sunt spuse mai rar, sau dispariţia e totală, ca într-un soi de abracadabra, când nu-l mai poţi prinde pe respectivul, sau respectiva nici cu arcanul. Mai e un soi de te iubesc, destul de practicat, care ţine cât ţine punga respectivului, de care se leagă îndrăgostitul cu mare nesaţ, până la consumarea ultimului bănuţ, şi asta cât mai repede dacă se poate, că doar mai sunt şi alţii care nu-şi pot cheltui singuri banii, şi evident au nevoie de ajutor.

Ei bine, “Te iubesc” înseamnă de fapt cu totul altceva. Înseamnă responsabilitate. Pronunţând cele două cuvinte, nu doar declari cât de drag îţi este celălalt, cât de mult îi doreşti prezenţa în viaţa ta, ci îţi asumi responsabilitatea da a face tot ce poţi ca iubitului sau iubitei să-i fie bine, să fie fericit, să-l protejezi, să-l aperi, să fii lângă el când are nevoie de tine, şi toate astea chiar cu preţul sacrificiului tău, nu neapărat ca fiinţă trăitoare pe acest pământ, dar poate cu preţul nefericirii tale. Poate fericirea celuilalt presupune chiar ieşirea din viaţa lui, poate că libertatea totală e cea care l-ar face fericit, a putea să-i redai libertatea este întradevăr o măsură a iubirii declarate anterior.

Şi mai e ceva. Un “Te iubesc” nu se poate retrage. Cum ai retrage banii de la banca. Ai semnat când i-ai depus, dar îi poţi retrage când ai chef. E drept că poţi pierde ceva dobândă, dar nu e o pierdere majoră asta. Ei bine, pentru prea mulţi oameni, dupa un timp mai scurt sau mai lung, apare brusc şi pe neaşteptate un NU în faţă. “Nu te mai iubesc”. Ups… De unde acest Nu? Cine e vinovat de apariţia lui de OZN? Motive se găsesc, nu-i vorbă de asta. De cele mai multe ori acestea sunt din categoria… “Te-ai schimbat, nu mai eşti acelaşi”. Cei un pic mai deştepţi afirma că s-au schimbat ei înşişi. Nu neparat că ar crede asta, dar ştiu că la un asemenea argument nu mai ai ce spune. Nici măcar nu poţi să te cerţi, în astfel de condiţii, şi respectivul scapă mai uşor. În realitate acea presupusă iubire care a sucombat, nu a fost iubire, a fost poate doar atracţie, poate o nevoie de a avea pe cineva alături, o lipsă interioară pe care mulţi consideră că o pot umple prin alţii, dar care niciodată nu poate fi completată decât prin evoluţia propriei fiinţe, prin autoacceptare, prin iubirea în primul rând pentru sine, şi apoi descoperirea a ceea ce înseamnă adevărata iubire pentru tot ce ne înconjoară.

Atenţie deci, cui şi când îi spuneţi “Te iubesc”. Sunt doar două cuvinte e drept. Şi sunt atât de uşor de pronunţat (pentru unii, alţii nereuşind să le spună niciodată în viaţă).

Te iubesc….

Duzina de cuvinte…Viaţă de aristocrat

Mi-e viaţa ca de aristocrat, pe bune

Când mă trezesc în zori mă simt de parcă soarele abia apune

Nu pentru c-aş fi fost la bal, la dans de societate

Ci pentru că nu m-au lăsat să dorm iar gândurile toate.

 

 

Şi-n visul meu dansam un vals german, o feerie

Dar mi-am adus aminte brusc că nu am ce să-i pun copilului în farfurie

Şi chiar de în salon orchestra cânta iar o piesă în fa major, cu greutate

Eu mă gândeam: Cu ce-mi plătesc eu ratele măi frate!!!

 

 

C-am datorii de n-o să le plătesc un secol de acuma

Aşă că eu de romantism am cam uitat, îmi e tot una

De-o fi frumos sau nu de-acum alesul

Voi măsura în bani mai bine interesul.

 

 

Dar cum nu pot să mă prefac în fluviu din păcate

Tot eu o să alerg în pas vioi să le rezolv pe toate

Uraţi-mi deci succes şi la mai mare

Dar nu la datorii, e drept că şi-un aristocrat le are…