Când eram tristă soarele răsărea
Şi-mi arăta întinsă calea
Lumina lui prin gânduri strălucea
Găsindu-i sufletului meu cărarea.
Când eram obostiă stele răsăreau
Îmi trimiteau sclipiri pe gene
Emoţii, miliarde, un loc în inimă cerşeau
Un vis, un dor, un vers citit alene.
Când te iubeam doar vânturi lungi porneau
Să-mi răcorească dorul greu de tine
În aşteptări secundele le prefăceau
Iar clipele în neîmplinite destine.
Când te-am uitat uitarea m-a îmbrăţişat
Dar a plecat şi a uitat de mine
Şi te iubesc din nou, neîncetat
Chiar de uitarea a plecat la tine.
Greu imi vine sa cred ca poate exista cineva pe care tu sa-iubesti si in revers nu!!….Greu…
Când îţi iubeşti iubirea
Dorul pe cine strigă-n noapte?
Spre ce-ţi îndrepţi privirea?
Şi cine ascultă ale tale şoapte?
Uitare de sine, uitare de noi
În vremuri ce vin, în timp de apoi,
Uitarea iubirii ce-o port pentru tine
Răsare când tu eşti plecat de la mine,
Şi laşi amintiri peste tot, de-astea vii,
Eu vreau să le uit, tu vrei să le ţii!
Foarte frumoase versuri! Iar jocul de cuvinte din ultima strofă mi-a plăcut tare mult.
Weekend frumos! 🙂
Pingback: Recomandarile zilei: linkuri recomandate | Blogatu