Străină

Coboară norii pe pământ

Coboară

Îmi cad pe umeri grei plângând

Într-o doară.

 

E frig în cer şi rece vânt

Mă strânge

În suflet nu mai am cuvânt

Mă înfrânge.

 

Culori prea fade mă rănesc

Amare

Din frunze ce mă părăsesc

Culoare.

 

Străină sunt de toamna ta

Albastră

Mă recunoşti în altcineva

Sihastră.

 

 

Coboară norii pe pământ

Coboară

Iar visele în care plâng

Îmi zboară.

 

6 thoughts on “Străină

  1. ” Coboara norii pe pamant”
    Si-arunca-ntr-una pe mormant
    Picaturile de ploaie
    Ca pamantul sa se-nmoaie
    In el apa sa patrunda
    La o tulpina tremuranda
    Ce incearca ca sa iasa
    Din groapa-ntunecoasa
    Ca la soare sa zambeasca
    Si apoi sa infloreasca !
    Weekend placut !
    Aliosa.

  2. Într-adevăr, albastrul, e fad în în armonia acestei toamne, e o rară culoare și de aceea o iubesc…mă caracterizează, mă conjug cu ea și convețuiesc cu ea..toamna mea cea iubită. O seară plăcută. 🙂

  3. Foarte frumoasă poezie! Îmi place tare mult tehnica pe care ai folosit-o în versificare. Pune atât de bine în evidenţă stările sufleteşti, gândurile….
    O duminică frumoasă! 🙂

    • Nu stiu daca e o tehnica, eu folosesc inconstient asa ceva, nu am studiat niciodata tehnica de a scrie o poezie, scriu ce si cum simt. Iti multumesc foarte mult, Alex!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *