O nuntă de vis

Mi-am adus aminte zilele trecute despre ultima mea experienţă în materie de cununat. Asta s-a întâmplat acum câţiva ani şi a fost ceva special. Am cununat atunci doi tineri aflaţi la început de drum, lipsiţi de posibilităţi financiare, dar proveniţi din familii de gospodari, dintr-un sat de la marginea lumii, adică a judeţului. Acolo se terminau toate drumurile, dincolo nemaifiind nimic.
Am făcut tot posibilul să-i ajutăm să rezolve toate problemele importante legate de cununie şi nuntă. Am fost cu mireasa să-şi aleagă voalul, buchetul, şi tot ce trebuia să-i mai cumpăr eu (rochia a împrumutat-o de la o prietenă), apoi ne-am ocupat împreună de invitaţii. Am făcut mai întâi lista cu invitaţi, am adunat, înmulţiţ, împărţit şi ridicat la pătrat, şi am reuşit performanţa de a stabili numărul precis de invitaţii de care era nevoie. Fix 130 de bucăţi. Asta pentru că mai întotdeauna sunt colegi, prieteni sau chiar rude, care aşteaptă să primească invitaţie, deşi ştii şi tu şi ştiu şi ei că sigur nu vor veni la nuntă. Dar dacă nu le dai, zic apoi tuturor, că vezi…mie nu mi-a dat invitaţie că altfel veneam şi eu la nuntă.
În fine, ne-am dus apoi la tipografie. Prima întâlnită în cale. N-am avut ce alege că aveau modele puţine şi fixe, precum ideile unora. Am gasit alta, cam aceeaşi poveste. Problema era că noi voiam ieftin şi frumos, că bani nu prea erau, aşa că am aterizat la a treia. Aici cu totul altfel stăteau lucrurile. Nu ne-a arătat nimeni niciun model, în schimb ne-au bombardat cu întrebări. Singura la care am ştiut răspunsul era aceea care se referea la numărul invitaţiilor. În rest, despre hârtia cerată sau lucioasă, despre formatul A3 sau A2, despre îndoită sau pliată, în două sau în trei, despre colţuri decupate, tăiate, brodate, pictate sau mai ştiu eu cum, şi despre muuulte altele, habar nu aveam. Dar asta nu a fost o problemă, angajaţii tipografiei fiind nişte profesionişti, au avut răbdare şi ne-au dat toate detaliile, în aşa fel încât chiar au ieşit nişte invitaţii foarte reuşite, şi la costuri rezonabile.
Despre nunta în sine doar câteva repere: caii cu care ne-au scos maşina din noroaiele de pe drum, râpa de vreun km pe care am urcat-o cu piciorul şi cu tocurile aferente până la biserică, locaţia nunţii … discoteca din sat, cu pământ pe jos, pereţii vopsiţi în negru cu stele colorate, fără nicio fereastră, băncile acoperite cu ţoale pe care se stătea la masa, locuri inexistente in sensul ca daca te ridicai de la masa se aseza altcineva in locul tau şi tu te aşezai unde găseai, dacă mai găseai… Ei şi când s-au apucat de dansat….. s-a făcut un praf cumplit. Despre miros nu are sens să mai spun. Transpiraţie de om care a prăşit toată ziua, cu fum de ţigară, cu miros de mâncare, şi parfumul doamnelor… o combinaţie absolut letală.
Dar peste toate astea, nu cred că au existat tineri miri mai recunoscători, nu neapărat pentru implicarea noastră financiară ci pentru fapul că am fost lângă ei, fără să strâmbăm din nas, făcându-i să se bucure cu adevărat de nunta vieţii lor. Acum au doi copii, din care prima fetiţă e botezată de noi şi sunt fericiţi şi împliniţi împreună.
Cu adevărat o nuntă de vis pe care nu o voi uita niciodată.

2 thoughts on “O nuntă de vis

    • Finii mei de care v-am povestit ma suna la fiecare sarbatoare a mea sau a familiei, ma invita de fiecare data la ei, sunt extrem de atenti si recunoscatori. A meritat tot efortul facut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *