Octombrie

Se ţes covoare grele-n frunze

Pierdute alene ca într-un gând

Octombrie, tablou de pânze

Ne bântui, visele aprinzând.

 

 

Ai înviat în miez de toamnă

Rugina vieţii ne-aminteşti

Vrei să ne-arăţi, tu iarăşi doamnă

Toate luminile cereşti.

 

 

Născută eşti de crizanteme

Şi mame ce îmbătrânesc

Octombrie, când abul geme

Ne furi cu ani ce-ngălbenesc.