Zâmbete şi sarmale

De la o vreme îmi contorizez zâmbetele. Poate nu în sensul propriu al cuvântului, nu le număr, doar le observ. Nu mi-am propus asta. Nici nu ştiu de ce o fac. Un zâmbet e de regulă involuntar. Nici nu realizezi că se întâmplă şi de ce se întamplă. Apare, dispare, şi nu îşi bate nimeni capul cu asta. Nu vreau să fac teoria zâmbetului, ce bine e să zâmbeşti cât mai des, ce efecte pozitive are asupra ta şi a celor din jur, cum înfrumuseţează aproape orice chip, etc. Or fi mai rare? Asta să fie motivul? Nu cred. Am devenit mai atentă la reacţiile mele. Poate. Dar de ce? Şi de ce doar la zâmbet. De ce nu contorizez şi de câte ori mă încrunt?

Oricum, am remarcat că nu trece niciodată o zi fără să zâmbesc, şi de multe ori zâmbetele îmi apar şi datorită comentariilor voastre, sau faptului că vă citesc şi mă bucur odată cu voi de bucuriile voastre.

Chiar mai înainte, am pus sarmalele în cuptor şi am zâmbit. Sper să zâmbesc şi când o să le gust 😆

sarmale

Fotografia nu e a mea, ci de aici, dar seamănă cu ce am pus eu la cuptor :-).