Te-am cunoscut atunci
Erai parfum nescris
M-ai înălţat adânc
În căutări de vis.
Te-am întâlnit apoi
Plecările-ţi dureau
Răscolitor parcurs
Cuvintele-şi găseau.
Te-am alungat din nou
Uitările ţi-am scris
Pe foi de amintiri
Porunci de neatins.
Te-am înrobit atunci
Înlănţuit cu dor
Speranţe să nu ai
Iubirile ne mor.
E bine totuși că ne rămân speranțele…ele nu se sting decât odată cu noi. 🙂
Da, sperantele raman, dar de multe ori dor prea tare.
Nu înrobi cu lanţuri de dor
Căci sclavul se revoltă-n viitor
Sclavul este la randul lui inrobitor
Ma poate inrobi cu imbratisari de dor…
Foarte frumoase gânduri şi versuri!
Mă gândeam că sunt şi iubiri care nu mor şi rămân acolo, în inimă, pentru totdeauna…
Daca sunt iubiri adevarate, da, nu au cum muri…
e bine ca nu ai fost, pentru c-ar fi trasat o decizie, pe cand erai se poate sa fie! asa ca antreneaza inlantuirile de dor, ca nu se stie cand trebuie aplicate! 🙂
Inconstient am ales erai in loc de ai fost, asa a sunat bine sufletului meu… cat despre inlantuiri, voi vedea… 🙂
Si eu cred ca astfel de iubiri nu mor !…Nu au cum .
Eu am scris “ne mor”… deci mor…
Nu!!!