Se termină un an

Marco-Milia-Circle-2013-foto-Claudio-Abate

Se termină un an, ce dacă?

Ce înseamnă anul printre amintiri?

Sunt clipe netrăite parcă

Dar şi prinos, de neuitat iubiri.

Se termină un an, cu ce l-am umplut oare?

Cu zâmbete ce stinse au fost apoi?

Da, li s-a topit în mine cântul

Dar am rămas cu gustul lor de înţelesuri noi.

Se termină un an, va veni altul

Doar nişte cifre s-or schimba în el

Noi ne vom soarbe ca pe cafea timpul

De vom trăi sau nu, el va trece la fel.

Se termină un an, a fost bun oare?

Bun, rău, de parcă ar conta

S-a mistuit în focul trecutului pe care

Va veni ziua în care îl vom uita.

Se termină 2013? Uf, ce bine…

La-revedere-2013-300x192

Da, bine că se termină. 2013 e genul de an pe care nu-l uiţi uşor. Răvăşitor e cuvântul potrivit. Prin noiembrie mă gândeam că dacă scap teafără până la finalul anului şi apuc să trec în 2014 mai trăiesc mult şi bine fără nicio problemă.

Mi s-au întâmplat lucruri pe care nici măcar nu mi l-aş fi imaginat ca posibile, am făcut lucruri deosebite de tot ce am făcut în ceilalţi ani de viaţă ai mei, am experimentat, dar şi viaţa a experimentat la greu pe mine. Mi-a închis gura în câteva rânduri, m-a lăsat fără replică, şi a trebuit să mă adaptez. Şi m-am adaptat, cu o oarecare uşurinţă chiar, cu ceva stres e drept, dar am reuşit. Una peste alta, am terminat anul pe plus, aş putea spune, deşi premizele au fost în mod cert nefavorabile pe toate planurile. De la agonie la extaz… poate că ştiţi despre ce vorbesc, sau poate că nu. Încă nu…

Din punct de vedere bloggeristic e fost un an fructuos.M-am axat tot pe poezii, la fel ca în a doua jumătate a anului 2012. Nu ştiu dacă am progresat vreun pic, asta rămâne de văzut. Am descoperit însă advertorialele şi am constatat că sunt bună la treaba asta şi eficientă, aşa că mi-am folosit timpul liber pentru a le scrie. Şi a meritat. Apropo de ce spuneam mai sus, de hârtoapele anului 2013, adevrtorialele m-au ajutat mult din punct de vedere material dar şi ca nivel al stimei de mine însumi, ambele la fel de importante.

Am trecut de la subdomeniu la domeniu propriu, am trecut de la N/A la 3 ca rank de pagină, blogul a crescut frumuşel, fără salturi spectaculoase, dar mulţumitor. Extrem de important a fost pentru mine evenimentul de la finalulul anului Gala Blog Friday 2013. m-am bucurat enorm să îi cunosc pe o parte din cei cu care deja devenisem prietenă în mediul virtual, şi să descopăr alţi oameni la fel de minunaţi.

În final vă urez tuturor un an plin de satisfacţii, de bucurii mărunte sau importante, de zâmbete şi îmbrăţişări, de întâlniri cu oameni dragi, de suflete pline de pace şi înţelegere. Şi mie îmi doresc fix aceleaşi lucruri. Şi să nu uit de iubire. Vă doresc şi îmi doresc câte o tonă de iubire la fiecare. Hai să zicem că accept să o împărţiţi la doi, că e cam multă ca să o păstraţi doar pentru voi :-).

La multi ani dragilor!

Guest post Despre accesorii telefoane mobile

Salut, sunt Marius Ovidiu Calugaru si o sa va vorbesc astazi despre accesorii telefoane mobile.

Magazine telefoane mobileAcesoriile reprezinta un aspect important cand e sa vorbim de telefoanele mobile. Lipsa unora poate duce la imposibilitatea de a folosi telefonul mobil. Vorbim aici de incarcatoare pentru telefoane care fac parte din categoria accesorii gsm. Sunt insa si accesorii care nu sunt neaparat obligatorii cand vine vorba de functionalitatea telefoanelor mobile, dar folosite ele ne sunt benefice atat noua cat si telefonului.

  • Cablurile USB. Acestea sunt extreme de utile atunci cand dorim sa transferam un fiser media de pe telefon in computer sau invers. De asemenea, de multe ori, astfel de cablluri au si functia de a ajuta la alimentarea cu energie a telefonului.
  • Carduri de memorie. La un telefon performant avem nevoie si de o memorie pe masura. Cand ai un telefon care indeplineste multiple functii, vrei sa-l incarci cu cat mai multe aplicatii, programe, fisiere. Uneori te poti trezi cu surpriza de a nu mai avea suficient spatiu pe memoria interna, asadar este foarte util un astfel de accesoriu.

  • Folie protectie. Folia de protectie este un accesoriu absolut necesar cand vine vorba de protectia ecranului tau. Telefoanele moderne au un display mare si daca se zgarie telefonul devine greu de folosit.
  • Husa de protectie. Acesta este un alt accesoriu important. Oricand poti scapa telefonul din mana sau acesta poate intra in contact cu obiecte care-l pot zgaria. Husa protejeaza foarte bine si te ajuta sa-ti pastrezi telefonul intr-o stare foarte buna.
  • Casti. Aceste accesorii sunt perfecte pentru mmentele in care doriti sa ascultati muzica sau sa vorbiti la telefon cand sunteti la volan.
  • Incarcator masina. Aceste incarcatoare pot fi extrem de utile cand mergeti mult cu masina si ramaneti fara baterie.

Aceste accesorii, dar si altele va stau la dispozitie in magazinele online. Preturile sunt convenabile si designul lor se potriveste perfect modelului de telefon pe care il aveti. Puteti comanda acest produs cu usurinta, iar daca nu sunteti multumit de calitata lui, aveti un numar de zile in care il puteti returna. Asadar, comanda chiar acum. Nu ai nimic de pierdut. Fii si tu unul din beneficiarii ofertelor noastre.

Bugetul şi reparaţiile auto

Bugetul nostru, al unei persoane singure sau la unei familii, este la fel cu cel al unei societăţi comerciale sau instituţii. Ambele sunt formate din venituri şi cheltuieli, ambele au nevoie uneori de finanţări din afară pentru a suplini unele nevoi pe termen lung, ambele trebuiesc urmărite cu atenţie pentru a ne putea asigura toate cele necesare din veniturile realizate.

Şi atunci, dacă tot bugetele sunt la fel, de ce nu am proceda şi noi la fel ca o instituţie atunci când avem de făcut o cheltuială mai importantă? Cum procedează o instituţie când cumpără un produs sau apelează la un serviciu? Lansează o cerere de ofertă către toţi potenţialii furnizori sau prestatori de servicii şi selectează apoi oferta cea mai avantajoasă, nu numai din punct de vedere al preţului, ci şi pe considerentul calităţii serviciilor prestate, al renumelui acelui furnizor, al impresiilor lăsate de alţi clienţi, fie ei persoane fizice sau juridice despre promptitudinea, seriozitatea şi corectitudinea acelor furnizori. Mă ocup de aşa ceva în cadrul serviciului meu.

O să spuneţi că noi, oamenii de rând, nu avem posibilitatea să facem asta, pentru că nu avem o bază de date cu acei prestatori de care am putea sa ne folosim şi că e prea complicat şi efortul disproporţionat de mare.

Ei bine, dacă e vorba despre lucrări de revizii, reparații, operaţiuni de întreținere auto există o posibilitate neaşteptat de simplă şi facilă de a face o astfel de cerere de ofertă, la care să răspundă service-urile autorizate din zona în care locuieşti. Ştiu că sună destul de incredibil, dar chiar există, chiar funcţionează şi mai e şi gratis pe deasupra şi se numeşte Autoeconom.ro.

autoeconom

Dar să vă explic ce trebuie să faceţi dacă aveţi de rezolvat o astfel de problemă la maşina dvs.

Pasul 1. Completezi o cerere de ofertă printr-un formular interactiv în care meţionezi detaliile legate de problemele autovehiculului, datele tehnice ale acestuia, data şi localitatea în care doreşti efectuarea operaţiunilor şi datele tale de contact. Poţi ataşa şi o fotografie lămuritoare.

Pasul 2. Service-urile auto din zona selectată vor fi notificate şi îţi vor trimite oferte. Toate service-urile auto membre autoeconom.ro funcționează legal – sunt autorizate în cadrul RAR și înregistrate la ONRC.

Pasul 3. În funcţie de rating-ul și comentariile utilizatorilor anteriori, preț, distanța față de service şi garanția oferită pentru lucrare selectezi oferta cea mai avantajoasă pentru tine.

Pasul 4 şi cel mai plăcut constă în evaluarea făcută de tine asupra service-ului la care ai ales să apelezi. Cu cât mai corect vei face această evaluare cu atât mai mult vor beneficia viitorii utilizatori ai aceste platforme inovatoare, de servicii de revizii şi reaparţii auto mai bune şi mai competitive.

Dacă doreşti, ai şi posibilitatea de a face o cerere de ofertă direct către un anumit service auto membru autoeconom.ro din județul pe care îl selectezi.

Avantajele sunt evidente. Nu pierzi timp şi bani deplasându-te de la un service la altul pentru a găsi cea mai bună ofertă, ai informaţii detaliate şi beneficiezi de experienţa celorlalţi beneficiari ai platformei, feedbackul acestora fiind extrem de util în evaluarea ofertelor primite, faci totul online fără niciun cost, şi în mod cert faci alegerea cea mai bună. Ca să nu mai spun că serviciul este disponibil online (web și mobil) 24/7.

Şi poţi să-ţi spui părerea sau să afli părerea celorlalţi consultând şi pagina de Facebook a site-ului Autoeconom.ro, unde se organizează şi diverse concursuri unde s-au câştigat premii precum un plin de benzină sau set de anvelope de iarnă.

Nu mai sta pe gânduri, încercă platflorma online Autoeconom.ro iar bugetul şi maşina ta vor avea numai de câştigat.