Şi i s-a spus decembrie. Se născuse cândva, demult, într-o zi de luni împreună cu ceilalţi doi fraţi gemeni ai lui, ianuarie şi februarie. Era al doisprezecelea şi ultimul dintre fraţi. De ce i se spusese decembrie? Poate pentru că, din prima lui zi, primele lui cuvinte fuseseră “de ce”.
Înaintea lor se mai născuseră câte trei fraţi gemeni, şi asta de trei ori. Primii trei erau de un verde crud extraordinar de frumos. Se implineau de fiecare dată când le venea rândul, cu toată emoţia primului născut. A primului ghiocel, a primului fir de iarbă, a primului cântec de pasăre măiastră întoarsă din caldele străinătăţi, a primului mugur ce pleznea sub razele mângâietoare ale soarelui. Erau naşterea şi renaşterea. Erau minunea ce se înfăptuia mereu în acea perioadă.
Următorii trei clocoteau de culoare, energie şi viaţă. Erau puternici şi sănătoşi. Trăiau din plin fiecare clipă din zilele lungi, fără să aibă nevoie de cine ştie ce odihnă. Doar câteva ore de întuneric erau suficiente ca să-şi recapete forţele, şi să înceapă iar să alerge pe pajiştile nesfârşite, să zburde printre stropii de apă împăştiaţi fără zgârcenie de izvoarele cristaline, să se cutremure împreună cu tot pământul de frica tunetelor înspăimântătoare. Erau când blânzi şi diafani ca nişte aripi pictate de fluturi, când agitaţi precum sălbăticiunile din pădure. Se topeau în calde adieri de vânt sau distrugeau totul în cale cu rafale pe care nimeni şi nimic nu le putea opri.
Următorii fraţi gemeni erau mai blânzi şi mai potoliţi. Culorile fragede ale primilor fraţi, aprinse apoi ale celorlalţi trei, erau acum mai amurgite, mai stinse, bătând mai mereu în nuanţe care păreau a-şi căuta odihna şi liniştea… ruginiu, cenuşiu, pământiu. Ele fuseseră spălate de ploile îndelungi, iar soarele mai puţin prezent pe cerul lor, al celor trei fraţi, nu le mai punea în valoare strălucirea. Obosiseră. Totul dădea impresia de părăsire. Păsările părăseau cerul greu, frunzele nu îşi mai iubeau copacii, florile îşi lăsau petalele să plece în călătoria deja programată. Puţină tisteţe, puţină melancolie le luau locul celor plecaţi. Doar puţină.
Şi a venit acea zi de luni, când toate culorile s-au rarefiat, şi-ai pierdut forma fizică şi au devenit îngeri. De ce e totul doar alb? De ce doar fraţii mei au primit toate culorile curcubeului? De ce e atât de frig în mine? De ce nu-mi cântă păsările? De ce nu-mi înfloresc florile? De ce chiar în vremea mea, cea rece şi aspră, s-a născut El? De ce în ultima mea zi se termină totul, pentru a reîncepe apoi? De ce odată cu mine se aprind toate acele lumini care îmi fură întunericul? De ce în vremea mea stau cu toţii la gura sobei şi deapănă poveşti? De ce doar copii sunt cei care ţipă de bucurie la vederea căderii mele din cer sub formă de mici steluţe albe? De ce ferestrele îmi stau în cale şi nu mă lasă să intru peste tot, şi trebuie să le înfloresc de ciudă? De ce cu toţii, oameni şi animale sunt mai apropiaţi unii de alţii când trec pe la ei şi îi salut cu şuier îngheţat?
De ce…mbrie…
Cititi ce au scris mult mai frumos si inspirat ceilalti membri ai clubului psi pe care ii gasiti in tabel.
de ce mbrie…nu m-as fi gandit nici intr-o mie de ani la asa un joc de cuvinte…si ma bucur ca nu m-as fi gandit, pentru ca, admirandu-l la tine am inteles, inca o data, de ce iubesc clubul psi: inima imi vibreaza pe acorduri noi, de fiecare data. Minunat de ce -ul tau. Sa ai un decembrie plin de raspunsuri!
am o perioada plina de intrebari, ai sa vezi daca citesti mai in urma, probabil ca de aceea am sesizat intrebarea din nume :-). Multumesc Dana.
ai nascut o familie de fratiori pentru ca iubirea ti-a fost impartaasita! iar raspunsul e venit deja prin recunoasterea nevoii de enunta intrebarea! o luna frumoasa cu daruit si analizat si trait frumos si-n sarbatoare perceputa mai putin profan si laic. pentru ca acolo, dincolo de astia doi, ce-s gemeni si ei sta o magie aparte pe care o redescoperi de cate ori e iarna si privesti oglinda interioara! frumoase-ti doresc sa fie sarbatorile, chiar si-n anticipatie! 🙂
multumesc, sarbatori frumoase iti doresc de pe acum si eu 🙂
acum știu de ce îl iubesc așa de mult. mereu am folosit întrebarea aceasta… 🙂
si tu iubesti iarna, iubesti decembrie, deci iubesti intrebarea de ce… e foarte clar acum 🙂
Frumos și inedit (pentru mine) joc de cuvinte. Poate găsești și la ianuarie ceva asemănător. Aceea e luna care-mi place cel mai puțin.
Si te-ar ajuta daca as gasi un astfel de joc de cuvinte? 🙂
De ce?….pentru că TIMPUL ne atrage atenția să-l prețuim mai mult. Plâcute gânduri. 🙂
Bun raspuns Kristi, pacat ca nu suntem atenti la semnalele timpului…
Mie îmi place, şi nu-mi place decembrie… Îmi place fiindcă îl asociez sărbătorilor din lună, nu-mi place fiindcă mi-l închipui ca pe un bătrân. E luna în care un an moare. Sigur, se va naşte altul. Dar nu putea şi ăsta de-l avem acum să mai trăiască măcar un pic ? Până prin martie măcar ?
Eu zic ca a trait destul, lasa sa vina ala cu 14 in coada ca asta cu 13 mi-a adus numai belele… nu ca as fi eu vreo superstitioasa… Al tau o fi fost bun de aia vrei sa mai tina 🙂
Ce poate fi mai frumos si mai inspirat decat acest de ce mbrie? De ce nu imi vin si mie astfel de idei? De ce nu pot scrie si eu atat de frumos? De ce sunt totusi atat de fericita?
De ce, de ce? 🙂 Tu scrii foarte frumos oricum… iar ideea cu acest de ce mi-a venit incercand sa dorm intr-o seara, joi cred. Ca sa vezi ca sunt bune si insomniile la ceva…
Pingback: Decembrie, luni | file din poveste
Pingback: Decembrie, luni (psiluneli) | Hipertensiv
De ce? De ce mbrie! Cred că luna aceasta începem să ne punem şi noi multe întrebări cu “de ce?”. Deşi re rege şi de gheaţă luna aceasta e cea mai frumoasă şi, ca să fiu sinceră, e şi mai călduroasă: în casă, în suflet. E şi mai liniştită şi mai plină.
Da, e luna intrebarilor interioare, de ce-ul din nume chiar are un rost…
Ai descris anul cu o maiestrie aparte, iar pe decembrie l-ai facut special… asa cum poate nu l-am simtit niciodata…
Multumesc Alina, ma bucur ca ti-a placut.
Dacă aş fi scris pentru superblog, acum m-aş fi simţit ca o trişoare. Noroc că am scris de vineri totul şi am fugit către o familie mult mai numeroasă, altfel mă năpădeau tristeţile. Frumos ai mai scris, doamne! Am mai avut noi la o duzină parcă…un gând asemănător. hmmm…sunt copleşită! Te pup!
S-a intamplat Adriana, si s-a intamplat frumos, ca si atunci 🙂
De ce “mbrie” mereu în astă lună
cu flori de gheaţă-n geamul meu,
cu ţurţuri atârnaţi ce-n clinchet sună
şi fulgii ce se cern din norul tău!
De ce mbrie e luna plina
Cu albe rasuflari de vant
Sa-ti fie cantec ce rasuna
Din clopoteii nascuti din al meu gand…
Pingback: Psiluneli- Decembrie, luni | Cățărătorii
De-ce ai scris atat de frumos?
De ce ti-a placut? 🙂
ce multime de “de ce”-uri… parca ar fi copilul meu si toti copiii lumii… ce copil frumos este decembrie… si ce frumos l-ai descris in cuvinte alaturi de fratii lui mai colorati… dar ar trebui sa se bucure domnul De ce pentru ca oamenii sunt impreuna in vremea lui… in vremea verii sunt care incotro , dar iarna…
a iti fie “de ce” ul cu povesti si toti dragi aproape!
Sa ne fie de ce-ul frumos si decembrie luminos 🙂 Multumesc Valerica, am descoperit si eu cu ocazia articolului asta ca decembrie chiar e o luna frumoasa….
Pingback: Decembrie, luni… | BLOG D'AGATHA
Decembrie, eternul copil are mirări
şi întrebări pe buze până în pânzele albe.
Cu ele înveleşte pământul până-n zări,
decor făcut din stele în cântec de flori dalbe.
Multumesc Carmen… inspirata ca intotdeauna 🙂
Ia-nu-ari,-e prea devreme! Nici zăpada n-a căzut!
Altceva nu mi-a ieşit! 🙂
m-am gandit si eu la ianuarie da nu iese oricum ai da-o :-)….