Un simţ amar ca o cireaşă
Cu dulcele împărţit la doi
M-a căutat de dimineaţă
Prin aşternuturile moi.
M-a mângâiat fără ruşine
Pe gustul dulce şi amar
Al trupului care din noapte vine
Sacrificat pe al păcatului altar.
Şi zorii au lăsat să vadă
Când straiele nu mă doreau
Captivă în îmbrăţişarea caldă
Cum gustul amar şi cu cel dulce… se iubeau.
Dulce amarui! …este clar gustul tau! Deacuma stiu!……
Nu stiu… 🙂
Pentru mine, dulce-amar este asociat cu ceva ce face orice durere să dispară! Și iată că mi-au dispărut, ba chiar mă simt bine dispus. Mulțumesc pentru remediu!
Doar dulce nu e niciodata indeajuns, el trebuie combinat cu acrisor sau cu amarui si rezultatul va fi… delicios 🙂
Când dulcea noapte se destramă,
Când dimineaţ-amară ne desparte,
Îţi iau iubirea şi mi-o pun în ramă,
Şi-un gest al tău să-mi fie semn de carte!
Prea frumos ca sa pot raspunde pe masura… :-). Multumesc Adrian.
Văăăăleeeeuuu … Ce-mi faci tu mie… Mustește de erotism poemul ăsta al tău …
Pai vezi? Asa te-am facut sa comentezi… 🙂
Frumos ai spus. Mie mi s-a facut pofta de …dulce-amar :), o dulceata de cirese amare, o ciocolata neagra… Lipsa de romantism? Poate nu, doar gandul ma Mos Nicolae :).Seara buna !
Sa-ti aduca Mos Nicolae dulciurile acelea dulci amarui la care visezi… 🙂
Păcatul are un altar
Din poezie si din har
Mai multe nu mai scriu, că derapez pe o pantă tare alunecoasă! 🙂
Poti sa derapezi, dar in asa fel incat sa nu te accidentezi 🙂
Amar cu dulce in armonie?
Mi-e mintea plină de păcat,
Ca sărutarea cea dintâie
Aşa mi-a fost, chiar de-am uitat.
Sa nu uiti primul tau sarut
Si sa nu crezi ca l-ai pierdut
El a ramas acolo in tine
Si va renaste cand iti va fi bine…