Primăvara din suflet

banner british gallery

Am scris foarte recent o poezie, pe care am să o reproduc aici:

S-au întâmplat înfiorări

Cădeau ca fulgii albi din nori

S-au întâmplat calde tristeţi

Cădeau ca fulgii de iubire beţi.

 

S-au petrecut vagi despărţiri

Pe aripi grele de amintiri

S-a petrecut iarna de ieri

Azi sufletul visează primăveri.

 

S-au întâmplat destine mute

Tăcerile-ţi zăpada s-o asculte

S-au întâmplat iubiri cum n-au mai fost

Iubiri a căror întâmplare nu ştiu de are rost.

 

Întradevăr sufletele visează primăveri. Oricât ar fi iarna de rece şi aprigă, oricât ar fi suferinţele îndurate de mari, sufletul trăieşte o primăvară minunată împletită cu speranţa veşnică de mai bine.

Îmi imaginez o grădină şi sufletul meu tresaltă, deşi iarna l-a luat deja în stăpânirea ei rece. Doar pronunţând acest cuvânt “grădină” în faţa ochilor mei apare verdele de smarald al unui gazon englezesc perfect, culorile şi formele fascinante ale desăvârşitelor flori, zumzetul albinelor şi zborul nepământesc al fluturilor, ciripitul păsărelelor şi diafanul, neaşteptatul şi minunatul parfum… Dacă formele şi culorile florilor bucură ochii noştri, dacă ciripitul păsărelelor ne extaziază auzul, atunci parfumul, este dincolo de percepţia lui din nări, o hrană a sufletului. Parfumul florilor nu este ceva concret, vizibil precum culorile, el pluteşte în aer, ne încarcă toate meridianele cu savoarea lui, pare a fi gust, dar nu e, pare a fi doar miros, dar nu e. E mai mult decât toate acestea, este nimic şi totul în acelaşi timp.

Şi dintre toate florile primăverii, Lăcrămioara mi se pare a fi cea mai specială, pură, frumoasă şi delicată, cu un parfum care atinge desăvârşirea. Şi cum în plină iarna imaginaţia nu mai reuşeşte să reproducă toate fascinantele tonuri ale unui astfel de parfum sublim, iată că magazinele BritishGallery, prin brandurile reprezentate, printre care cosmetice Yardley, dar şi ceaiurile și cafeaua Taylors of Harrogate, porțelanuri Wedgwood și Portmerion, seturi de tacâmuri Arthur Price of England, canapele și fotolii Chesterfield, stofe pentru draperii și perdele Nina Campbell, Designer’s Guild, Andrew Martin, Sanderson, pot să ne aducă în casele şi sufletele noastre acest parfum divin.

Şi să nu credeţi că Yardley London face asta de azi de ieri, ci are o tradiţie de peste 242 de ani, prima aromă – English Lavender, fiind lansată în 1770, iar de-atunci peste 150 de tipuri de parfumuri cu note florale au devenit din ce în ce mai apreciate pentru calitatea şi rafinamentul lor. Şi nu face asta pentru oricine, ci a început cu regalitatea britanică, ulterior adaptându-se ultimelor tendinţe din modă şi design. Relansat în 2010 şi adus în România prin British Gallery – un Home and Gift concept-store ce oferă spre vânzare cadouri autentice englezeşti, dar şi decoraţiuni interioare, Yardley cuprinde o întreagă gamă de produse cosmetice, prezentate într-un nou concept: un design vintage şi atractiv.

Dintre cele patru arome pentru femei disponibile în farmaciile Centrofarm: Royal Daisy (margaretă regală), Lily of the Valley (lăcrămioară), Lavender (levănţică), April Violets (violetă) sau aroma pentru bărbaţi: Citrus&Wood (citrice şi lemn), dar şi printre alte arome disponibile în concept-store-ul British Gallery: Peony (bujor), Rose (trandafir), văzute de-a lungul timpului ca adevărate elixire ale frumuseţii şi ale sănătăţii, eu nu pot să nu fiu atrasă cel mai mult de delicata lăcrămioară, şi visez la o  crema de corp Lily of the Valley.

lily-of-the-valley-crema-de-corp

Nu aş dărui-o nimănui, ci doar mie, trupului şi spiritului meu, m-aş bucura de ea în fiecare dimineaţă rece de iarnă, alintându-mi pielea, bucurându-mi senzorial spiritul cu mirosul ei inconfundabil. Şi pielea mea va fi nu doar hidratată, revigorată şi întinerită, ci şi poarta de intrare către suflet a aromei uşoare şi elegante, care va face ca primăvara să fie la ea acasă înlăuntrul meu.
Şi nu o voi simţi doar eu, ci şi cei din jurul meu, care se vor bucura în egală măsură de binefacerile delicatei lăcrămioare, care va radia, desăvârşită din trupul şi spiritul meu.

Trebuie să îţi alegi şi tu aroma preferată, sau să faci un cadou special de Crăciun cuiva drag, selectând cel mai potrivit produs dintre cele oferite de British Gallery, un Home and Gift concept-store ce oferă spre vânzare atât decorațiuni interioare cât și cadouri, fiind prezent de 8 ani în două oraşe din România: București și Ploiești. În București magazine British Gallery se găsesc pe strada Paris, la numărul 14A, si in Baneasa City Mall la etajul 1,  iar în Ploiești în Piaţa Victoriei, nr. 1, Mall Shopping Center (Mercur), parter. Produsele Yardley, pe care sigur le doreşti şi tu, se găsesc numai în farmaciile Centrofarm și pe site-ul British Gallery.

produsul-lunii

Nu mai sta, primeşte şi tu aromele primăverii în casa şi sufletul tău, şi iarna nu va mai fi la fel de rece şi aspră. Bucură-te de parfumul grădinilor englezeşti în orice anotimp, şi Iarna însăşi îşi va pleca capul în faţa aromelor fascinante ale rivalei ei Primăvara.

9 thoughts on “Primăvara din suflet

  1. Subscriu la cele expuse de tine. Corpul delicat al oricărei femei ar trebui să fie îmbrățișat de crema magică Lily of the Valley pentru a fi în concordanță cu ființa sa spirituală. Cred că dacă nu ar folosi-o, natura sa va fi lipsită de primăvara din sufletul ei… 🙂

  2. .Rival ! Ce rival sa aiba iarna?! Iar primavara…e atat de diferita incat nici nu se pune problema!..

  3. Pingback: Castigatori campanie "Daruieste parfumul gradinilor englezesti in plina iarna"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *