Eternităţi
Vin val cu val, cotropitor
Dar vă alung
Unde aţi fost când clipele-mi mureau de dor?
Eternităţi
Cresc calde vise care tac
Vreau să v-aud
De ce tăcerile uitarea orelor de atunci prea grea o fac?
Eternităţi
Doar pietre strigă: Veniţi
Să ne vedeţi
Şi liniştea eternităţii noastre acum s-o asurziţi.
Valurile nu-s cotropitoare
Tot ce ştiu au învăţat
De la lună, vânt şi soare
Ceea, ce noi am uitat
Mie imi cotropesc ganduri
Si eternitati imi cresc
Valuri purtate de vanturi
Pe al meu taram lumesc.
Ooo! Ce frumos ai spus-o!
Dar nu uita, un mic rol al valurilor este să macine încet, încet eternitatea, oricăt ar părea ea de lungă! 🙂
da, valurile transforma stancile in nisipul fin al plajelor, doar si acesta dainuie, e doar o alta forma, iar stanca traieste o noua viata prin el 🙂
Cu riscul de a părea cârcotaş trebuie să te anunţ că plajele de pe litoralul românesc pierd cam câţiva metri în fiecare an datorită valurilor! 🙂
Da, dar nu ai inteles, nisipul nu e musai sa ramana fixat pe plaja, el este plimbat de valuri, el exista chiar daca plaja moare…
Ce este nisipul fără plajă? 🙂 La mulţi ani Dor!
La multi ani Radu!
În eternități trăiești fără să regreți și fără să aștepți ceva…. 🙂
Daca poti Kristi, daca poti… 🙂