Se termină 2013? Uf, ce bine…

La-revedere-2013-300x192

Da, bine că se termină. 2013 e genul de an pe care nu-l uiţi uşor. Răvăşitor e cuvântul potrivit. Prin noiembrie mă gândeam că dacă scap teafără până la finalul anului şi apuc să trec în 2014 mai trăiesc mult şi bine fără nicio problemă.

Mi s-au întâmplat lucruri pe care nici măcar nu mi l-aş fi imaginat ca posibile, am făcut lucruri deosebite de tot ce am făcut în ceilalţi ani de viaţă ai mei, am experimentat, dar şi viaţa a experimentat la greu pe mine. Mi-a închis gura în câteva rânduri, m-a lăsat fără replică, şi a trebuit să mă adaptez. Şi m-am adaptat, cu o oarecare uşurinţă chiar, cu ceva stres e drept, dar am reuşit. Una peste alta, am terminat anul pe plus, aş putea spune, deşi premizele au fost în mod cert nefavorabile pe toate planurile. De la agonie la extaz… poate că ştiţi despre ce vorbesc, sau poate că nu. Încă nu…

Din punct de vedere bloggeristic e fost un an fructuos.M-am axat tot pe poezii, la fel ca în a doua jumătate a anului 2012. Nu ştiu dacă am progresat vreun pic, asta rămâne de văzut. Am descoperit însă advertorialele şi am constatat că sunt bună la treaba asta şi eficientă, aşa că mi-am folosit timpul liber pentru a le scrie. Şi a meritat. Apropo de ce spuneam mai sus, de hârtoapele anului 2013, adevrtorialele m-au ajutat mult din punct de vedere material dar şi ca nivel al stimei de mine însumi, ambele la fel de importante.

Am trecut de la subdomeniu la domeniu propriu, am trecut de la N/A la 3 ca rank de pagină, blogul a crescut frumuşel, fără salturi spectaculoase, dar mulţumitor. Extrem de important a fost pentru mine evenimentul de la finalulul anului Gala Blog Friday 2013. m-am bucurat enorm să îi cunosc pe o parte din cei cu care deja devenisem prietenă în mediul virtual, şi să descopăr alţi oameni la fel de minunaţi.

În final vă urez tuturor un an plin de satisfacţii, de bucurii mărunte sau importante, de zâmbete şi îmbrăţişări, de întâlniri cu oameni dragi, de suflete pline de pace şi înţelegere. Şi mie îmi doresc fix aceleaşi lucruri. Şi să nu uit de iubire. Vă doresc şi îmi doresc câte o tonă de iubire la fiecare. Hai să zicem că accept să o împărţiţi la doi, că e cam multă ca să o păstraţi doar pentru voi :-).

La multi ani dragilor!

26 thoughts on “Se termină 2013? Uf, ce bine…

  1. Mă bucur mult de cele scrise aici. Știu că ai muncit mult pentru binele tău și al copilului iar răsplata a venit relativ repede. În ceea ce mă privește pot spune că anul ce trece a adus multe schimbări în viața mea, mai mult în plan profesional și familial. Cel mai mult mă bucur că prietenii mi-au fost aproape mai tot timpul în deciziile pe care le-am luat …chiar dacă mi-am schimbat domiciliul. Ca să conchid anul 2013 a fost un pas înainte….și-mi doresc de la anul ce vine să evoluez și mai mult. LA MULȚI ANI! 🙂

  2. La multi ani! si un an in care iti urez multa lumina in suflet, suficient TIMP pentru tine insati si multa PUTERE pe care sa ti-o iei din seva Mamei Pamant, dar si din comorile eterice ale Cerului de un albastru infinit!

  3. La multi ani, Atena! Eu am un mare castig de la anul 2013. Mi-a daruit oameni de exceptie cu suflete minunate. Un astfel de suflet esti tu. De multe ori, imi spun ca atunci cand Dumnezeu vrea sa-mi faca o bucurie, imi pune in fata ochilor ceva frumos de citit. M-au incantat de fiecare data randurile frumoase scrise de tine. Sa-ti fie si mai cu spor anul ce vine sau cel putin la fel. Te imbratisez!

    • Doamne cat de mult poti sa bucuri cu doar cateva cuvinte! Iar eu nu am suficiente cuvinte sa-ti multumesc. O sa-ti urez doar un “La multi ani!” din toata inima mea. Te imbratisez si eu cu drag!

  4. LA multi ani Atena si din partea mea cu drag si cu iubire :). S a simtit ca ai avut un an incarcat, un an cu zbucium dar pe care ai reusit sa il duci la final cu bine. stii ca te apreciez si admir pentru ce faci si ma bucur ca si tu vezi ca pe un succes tot ce ai facut. Imbratisari si ganduri calde la sfarsit de an!

    • Multumesc Valerica. 2013 asta a fost cu ghinion dar si cu noroc, mai ales ca eu nu sunt superstitioasa… :-). dar una peste alta a iesit bine, si totul e in limite normale acum. La multi ani Valerica. sa-ti creasca mare minunea de baiat, sa fii sanatoasa si fericita. Te imbratisez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *