Nu ştiu…

papusa

Nu ştiu de viaţa mi-am trăit vreodată
Sau viaţa m-a ales pentru a mă trăi
Iar clipa, amintirilor mi-e arondată
În aşteptarea altor clipe, ce poate mă vor ferici.

Nu ştiu de frumuseţea pe chip mi-a fost pictată
Nici de urâtul în oglindă în veci îl voi privi
Dar ştiu că nu de frumuseţea-mi depinde de sunt fericită
Ci de înţelegerea secundei pe care doar acum o pot trăi.

Nu ştiu dacă trecutul a fost sau niciodată
Acele chipuri, pe drumul vieţii, nu mă vor însoţi
În viitorul în care voi păşi uitată
Dacă nu vei mai ţine minte, mereu … a mă iubi.

7 thoughts on “Nu ştiu…

  1. Am şi eu o întrebare. Te-a întrebat cineva dacă vrei să te naşti?
    Ahh, şi încă una… dacă viaţa ar fi numai certitudini, nu ar fi cumva plictisitoare?

  2. Viaţa mă trăieşte ca din întâmplare,
    întâmplării lăsându-mă mereu supusă.
    Fericirea deseori e doar o vorbă mare,
    greu de prins în pumnul plin de-amintiri cenuşă.

    Fericirea îmi pictează pe faţă frumuseţe.
    Trecătoare clipă! Dar ştiu că sunt frumoasă
    chiar de-mi sunt pe chip prea multe linii creţe
    dacă bunătatea şi iubirea în suflet află casă.

    Trecut, îl port cu mine cât încă nu mi-l fură
    uitarea ce la toate le face o măsură
    în timp şi-nsemnătate şi-s tot la fel şi eu.
    Cui îi insemn ceva mă ţine în el mereu.

    • Viata, intamplare, amintiri, trecut, fericire, uitare, clipa, doar vorbe mari, sau cuvinte pline de miez… depinde din ce unghi le privesti. Multumesc Carmen pentru replica atat de profunda. La multi ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *