E vie, şi albă, şi cade
E toată magie, şi arde
Fărâme de lună uitate
E linişte. Ninge păcate.
E stranie, rece şi mută
E gust de iubire trecută
Tăcerea încet se aşterne
E doar infinită. Şi cerne.
E goală de orice simţire
I-a dorului grea amăgire
Fantasmă pictată de soare
E Fata Morgana. Şi moare.
E dulce sărut, e plutire
I-atât de firească simţire
Azi cerul nu vrea s-o mai ţină
Tu las-o la tine să vină.
În cuvintele tale cu grijă alese dar nu și-n vremea de afară se regăsește magia iernii și a ninsorii…. 🙂
Cuvintele mele sunt extrase tocmai din vremea de afara 🙂
Deci la tine nu-i viscol! 🙂
In casa sigur nu, afara nu prea imi dau seama 🙂
chiar te a inspirat zăpada asta :). din casă e frumoasă, întradevăr.
da, poate ca si de afara, dar n-am scos nasul 🙂
Ea vine, pe toate s-așează,
Și drumul de tot îl blochează…
corect, asta e, avantaje si dezavantaje… 🙂