Secundele se-mpovărează
Cu albe, diafane străluciri
Şi amintirile vibrează
În note de tăcute nostalgii.
Le simt cum trec pe lângă mine
Şi mă ating cu-un colţ de cer
În fiecare mor destine
În care dintre ele să mai sper?
S-au adunat prea multe-n urmă
Sunt prea puţine-n acel viitor
În care visele încet se curmă
Pe care s-o mai chem în ajutor?
Aş face un covor din ele
Să ţi-l aştern în cale pe un drum
De care ai uitat, era spre stele
Pavat cu clipele ce-au ars. Doar scrum.
Secundele trec și vin altele…așa sunt și destinele. Poate apare pasărea phoenix din cenușa de care spuneai… 🙂
Da, este o varianta 😛
Să speri în clipele ce vin,
În împlinire și destin! 🙂
Speranta moare ultima, nu?