Întinsele zăpezi îmi cer privirea
Să le însoţească până-n depărtări
Să uit de dorul de fiori şi de iubirea
Să le alung la locul lor, în amintiri.
Întinsele zăpezi îmi cheamă gândul
Să se afunde-n ele fără glas
Să se însoţească doar cu vântul
Şi să danseze doar ultimul vals.
Întinsele zăpezi mă înfioară
De unde încep şi unde se opresc?
Nici cerul nu-i atât de întins, încât să doară
Nici luna nu-i atât de albă, umbre-i cresc.
Întinsele zăpezi sunt azi în mine
În sufletul în care iar a nins
Cu clipele ca cerul de senine
Şi cu iubiri ce încă nu s-au stins.
Întinsele zăpezi să ajungă la tine și să-ți aducă multă fericire în tine…. 🙂
Multumesc Kristi 🙂
Odată cu „întinsele zăpezi” au revenit și like-urile, ceea ce mă bucură! 🙂
Si pe mine 😛
Întinsele zâpezi vorbesc în geruri
Ce mă cuprind doar dacă le privesc,
De câte ori mai cade câte-un fulg din ceruri
Nu mă mai bucur, doar mă zgribulesc.
Lasa Adriana ca se mai incalzeste, si poate nu o sa ne mai zgribulim ca vrabiile 🙂