Putem să ne înălţăm în genul în care iarba
Îşi creşte mugurele verde spre înaltul cer
Putem să revenim în genul în care floarea
Nu-şi uită înforirea nici sub albul ger.
Putem să dăinuim în genul în care luna
Transecende secera în cercul plin mereu
Putem să amuţim în genul în care vântul
Îşi lasă adierea să tacă lent în gândul meu.
Putem să ne iubim în genul în care marea
Şi-aruncă valurile înspre ţărmul dur
Dar şi le ia înapoi purtând îmbrăţişarea
Ce-o freamătă adânc la sânu-i pur.
Scris pentru Gând din cuvânt. Azi cuvantul “genul”.
Superbe ultimele patru versuri…
Putem să ne iubim în genul în care tărmul ud,
Îşi simte stânca fremătând de apăsarea mării,
Dar el rămâne rece şi pustiu ca o statuie nud,
După ce valul trece şi se retrage în pustiul zării!
Putem sa ne iubim in multe feluri, trebuie doar sa ne dschidem inima 🙂
Esențial e să o facem mereu, cu imaginație și perseverență! 🙂
Corect 😛
In genul tău de-aş scrie,
Aş fi doar o încercare,
Rămasă, de curând,
Pe a scrisului cărare
Făr’ strop de inspiraţie
Şi fără de cuvinte;
Nu-i genul meu poemul,
Dar mă-ncăpăţânez:
Silabisesc cuvinte
Şi-apoi cam obosesc!
Nu fac mai bine oare
Să te citesc pe tine
Şi genul de poveste
Să îl găseşti la mine?
E genul tau sa scrii povesti desavarsite
Poemele iti sunt de vis
Doar poezii mai scriu, pe negandite
In proza eu demult nu am mai scris 🙂
E frumos cum spui! Ce-ai zice daca insa in loc de” gen” ai spune “fel”…sau ..”mod”?
Nu ai citit finalul? Textul asta a fost inspirat tocmai de cuvantul “genul”.
Pingback: Irealia | Genul gândurilor… (X)