În picurul de ploaie cad și mă scufund
Îi simt adânc menirea, îi știu gândul fecund
Mă înec în amăgirea ce mă ține aproape
Mă văd pierdută-n calea potopului de ape.
În ceața necuprinsă mă caut și mă chem
M-am rătăcit de mine, ca într-un alt poem
Mă îmbrățișează luna, cu albele ei gânduri
Soarele mă așteaptă, prin rime și prin rânduri.
E visul primăverii, ce-i încă nenăscut
E dorul amintirii de cald și de trecut
Ce umple asfințitul de răsărituri moi
Și crește iar în mine, în tine și în noi.