În picurul de ploaie cad și mă scufund

Îi simt adânc menirea, îi știu gândul fecund

Mă înec în amăgirea ce mă ține aproape

Mă văd pierdută-n calea potopului de ape.

În ceața necuprinsă mă caut și mă chem

M-am rătăcit de mine, ca într-un alt poem

Mă îmbrățișează luna, cu albele ei gânduri

Soarele mă așteaptă, prin rime și prin rânduri.

E visul primăverii, ce-i încă nenăscut

E dorul amintirii de cald și de trecut

Ce umple asfințitul de răsărituri moi

Și crește iar în mine, în tine și în noi.