Scapă de șoricei cu www.0219662.ro și Compania DDD

1398435_314292435366331_759405390_o

Ca orice femeie care se respectă am o frică teribilă de gânaci, șoareci, șobolani și orice alte nații de insecte și animăluțe mici care vrem noi sau nu vrem conviețuiesc mai mult sau mai puțin pașnic în aceleași medii cu noi. Câteodată chiar în casa noastră dragă sau la firmă.

Mi s-a întâmplat odată, ca atunci când am venit la firmă să simt un miros ciudat în birou. Parcă îmi era cunoscut dar nu știam de unde să-l iau. Intră secretara, se schimbă brusc la față, și îmi zice aproape țipând. Doamnă, aici miroase a șoarece. Se vede că fata era mai acomodată cu genul ăsta de rozătoare, că nu a stat mult pe gânduri recunoscând imediat parfumul.

Și ne-am apucat de răscolit prin sertare și dulapuri să vedem cu ce s-a ocupat dumnealui, șoarecele, toată noaptea. Ghiciți ce l-a tentat cel mai tare din tot ce se poate găsi într-un birou. Ei bine, într-un sertar al biroului, aveam și eu, tot ca orice femeie care se respectă, niște tampoane rezervă, că nu poți ști ce surpriză ai într-o zi oarecare. Se pare că sunt o hrană preferată pentru obrăznicăturile de șoricei, că atâta erau de roase încât greu am mai identificat marca acestora 🙂 .

Ce să facem noi acum? Grea întrebare. Prima soluție care mi-a venit în minte a fost să cumpărăm granule din alea roșii. O treabă puțin riscantă, că moare obrăznicătura prin cine știe ce cotlon, și să vezi atunci miros. O capcană ar fi fost mai bună, că găsești animalul prins acolo, dar cum noi eram doar câteva femei, cine să pună mâna pe el să-l scoată și să-l…. arunce? Dacă dragului de el i-ar fi plăcut atât de mult la noi, încât s-ar fi întors cu tot cu cățel și cu purcel, adică cu tot neamul lui cel șoricesc?

Până la urmă m-am gândit că așa cum eu sunt expert contabil, deci s-ar zice că mă pricep să fac ceva cu profesionalism, și clienții mei nu pun capcane pentru impozite în loc să mă cheme pe mine când au probleme, ar fi cazul să caut și eu niște experți în domeniu, pe care să-i las să-și facă meseria cu toată arta. Și la cine aș fi putut să apelez dacă nu la o firma deratizare? Mai ales că la sediul firmei nu mai făcusem niciodată o deratizare, chiar era cazul să se facă asta cât mai urgent. Așa că, după o scurtă căutare pe net, a celor mai profesioniști în domeniu am sunat la 021 9662, iar a doua zi am programat o inspecție gratuită, în urma căreia am primit un raport complet, cu sfaturi și recomandări, despre cum să ținem la distanță dăunătorii de sediul nostru. Am fost astfel informată că în afară de deratizare, sunt la fel de necesare și o dezinsectie si o dezinfectie, ca o completare a curățeniei atât de importante, pentru a combate și preveni bolile ce pot fi transmise de insecte și acarieni, în scopul igienizării spațiului în care stăteam atâtea ore pe zi, și care altfel ar fi fost o sursă periculoasă de tot soiul de infecții.

Și după câteva zile totul era rezolvat, frica de a intra în birou și a da nas în nas cu micul rozător a dispărut, și total a reintrat în normal. Mulțumită lui DDD.

6 thoughts on “Scapă de șoricei cu www.0219662.ro și Compania DDD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *