Bucurie vs tristețe

Gând-din-cuvânt

Nu pot să scriu despre bucurie. Ce ar fi de spus? Mai degrabă aș sări într-un picior decât să o aștern în cuvinte. Când ești bucuros nu te apucă dorul de scris poezii, și nici măcar proza nu te atrage. Vrei să o împărtășești, asta e clar, dar în mod mult mai direct, să o strigi, să o cânți, să o dansezi. Să simți cum îți umple ființa și îți invadează chipul. Să zîmbești și chiar să râzi cât poți de tare. Ai vrea să afle toată lumea, dar nu prin scris. Bucuria se pierde astfel. O descarci asupra cuvintelor scrise, ele își rețin partea, iar cititorului îi mai parvine doar un mic rest.

Tristețea este însă exact invers. Se cere scrisă, pictată, compusă în rime și refrene. Cuvântul se încarcă cu ea. O aprofundează, și o dă mai departe, parcă mai adâncă, mai grea, mai apăsătoare. Bucuria se cere trăită intens, cu tot sufletul, și este repede uitată, tristețea însă se insinuează adânc în inimă, capătă reverberații în minte și rămâne să conviețuiască cu tine. O zi, două, o lună sau mai mult. Este subiect de profundă meditație și cuvântul scris o eliberează oarecum, preluând-o.

Nu pot să scriu despre bucurie. Ce ar fi de spus?

tristete

 

Pentru gând din cuvânt. Azi cuvântul “bucurie”.