Un mic fir de iarba, de cel mai fraged verde posibil, a scos capul din pământul care îi ţinuse cald atâta vreme şi a privit uimit. A văzut o imensitate albastră pe care înotau nişte îngeri albi si dolofani. A simţit apoi un iz de ceva proaspăt. Un miros delicat se tolănea în aerul dimprejur. Un vânticel rece şi niţel cam nervos, i-a zburlit vârful fragil care s-a înfiorat dintr-odată a mirare. Ceva se întâmpla. O lovitură îl trezi însă rapid la realitate. Trebuia să se ferească, pentru că din cer cădeau nişte uriaşe bucăţi de vată albă şi grea. Doamne ce-or mai fi şi astea se întrebă micul fir de iarbă chiar în clipa în care una din bucăţile alea reci şi lipicioase îl înţepă dureros. Se desfăcu în mii de bucăţele albe şi strălucitoare şi se împrăştie pe pământul din jur. O rază jucăuşă de soare avu grijă să topească totul şi îl gâdilă pe micul fir de iarbă până îl făcu să strănute. Apoi fugi râzând să se joace cu alte mici victime ale ultimilor fulgi de nea.

Atunci micul fir de iarbă zâmbi fericit. Acum ŞTIA.  Era prima zi de primăvară.

A venit primăvara. Voi aţi simţit-o? Tema de săptămânea acesta cuvântul ŞTIA.