Bucurie vs tristețe

Gând-din-cuvânt

Nu pot să scriu despre bucurie. Ce ar fi de spus? Mai degrabă aș sări într-un picior decât să o aștern în cuvinte. Când ești bucuros nu te apucă dorul de scris poezii, și nici măcar proza nu te atrage. Vrei să o împărtășești, asta e clar, dar în mod mult mai direct, să o strigi, să o cânți, să o dansezi. Să simți cum îți umple ființa și îți invadează chipul. Să zîmbești și chiar să râzi cât poți de tare. Ai vrea să afle toată lumea, dar nu prin scris. Bucuria se pierde astfel. O descarci asupra cuvintelor scrise, ele își rețin partea, iar cititorului îi mai parvine doar un mic rest.

Tristețea este însă exact invers. Se cere scrisă, pictată, compusă în rime și refrene. Cuvântul se încarcă cu ea. O aprofundează, și o dă mai departe, parcă mai adâncă, mai grea, mai apăsătoare. Bucuria se cere trăită intens, cu tot sufletul, și este repede uitată, tristețea însă se insinuează adânc în inimă, capătă reverberații în minte și rămâne să conviețuiască cu tine. O zi, două, o lună sau mai mult. Este subiect de profundă meditație și cuvântul scris o eliberează oarecum, preluând-o.

Nu pot să scriu despre bucurie. Ce ar fi de spus?

tristete

 

Pentru gând din cuvânt. Azi cuvântul “bucurie”.

Un minut de adevăr

Mi-a plăcut ce a scris despre ea Maya Maria aşa că… iată-mă:
Scrie-Adevar-1
SUNT… doar sunt, ce aş putea spune mai mult despre asta?
AȘ VREA … sa pot zbura, nu doar în vis
PASTREZ …prea multe amintiri
MI-AS FI DORIT… să nu mă mai trezesc la 6 în fiecare dimineaţă 🙂
NU IMI PLACE… sa primesc flori taiate pentru că sunt frumuseţi moarte, de ce să nu oferim flori vii, în ghivece
MĂ TEM … că aş putea rămâne blocată în lift
AUD … la nesfârşit unele melodii care nu vor să se lase uşor alungate
ÎMI PARE RĂU … pentru greşelile mele şi ale altora, pentru că toţi plătim pentru ele, mai devreme sau mai târziu
MĂ BUCUR … de zilele însorite acum iarna şi de cele răcoroase vara 🙂
ÎMI PLAC …. florile şi oamenii care zâmbesc
NU SUNT…. îndemânatică, nu pot  să spun că am două mâini stângi, dar nici departe 🙂
NICIODATĂ … nu întârzii
RAR … ma uit la TV
PLÂNG … des, de multe ori când scriu… ce scriu
NU SUNT ÎNTOTDEAUNA … la nivelul aşteptărilor mele
NU ÎMI PLACE DE MINE … când nu am suficientă răbdare
SUNT CONFUZĂ … când oamenii sunt răi, nu înţeleg de aleg să fie aşa
AM NEVOIE … de cineva care să mă asculte când mă apucă logoreea
AR TREBUI … ca nimeni să nu mai aiba serviciu, cu toţii să facem doar ceea ce ne pasionează cu adevărat…. cât de fericiţi ar fi oamenii atunci
IUBESC-  viaţa?

 Vă invit să contiunaţi cu minutul vostru de adevăr.

De vei pleca

am-drumul-meu_bf70d863925a30

De vei pleca

Îmi voi trimite cuvintele să te ajungă

Şi-un zâmbet te va însoţi

De cald să-i ţină sufletului

Să nu plângă.

Cu cât te vei îndepărta

Vor creşte gânduri pe a ta cărare

Şi-un vis albastru te va căuta

Pe umăr ca să ţi se aşeze

În loc de îmbrăţişare.

Şi dor de întoarcere de vei avea

Voi cere soarelui în noapte să răsară

Şi stelele să uite a lumina

Să nu te întorci

Străin, a doua oară.

Scapă de șoricei cu www.0219662.ro și Compania DDD

1398435_314292435366331_759405390_o

Ca orice femeie care se respectă am o frică teribilă de gânaci, șoareci, șobolani și orice alte nații de insecte și animăluțe mici care vrem noi sau nu vrem conviețuiesc mai mult sau mai puțin pașnic în aceleași medii cu noi. Câteodată chiar în casa noastră dragă sau la firmă.

Mi s-a întâmplat odată, ca atunci când am venit la firmă să simt un miros ciudat în birou. Parcă îmi era cunoscut dar nu știam de unde să-l iau. Intră secretara, se schimbă brusc la față, și îmi zice aproape țipând. Doamnă, aici miroase a șoarece. Se vede că fata era mai acomodată cu genul ăsta de rozătoare, că nu a stat mult pe gânduri recunoscând imediat parfumul.

Și ne-am apucat de răscolit prin sertare și dulapuri să vedem cu ce s-a ocupat dumnealui, șoarecele, toată noaptea. Ghiciți ce l-a tentat cel mai tare din tot ce se poate găsi într-un birou. Ei bine, într-un sertar al biroului, aveam și eu, tot ca orice femeie care se respectă, niște tampoane rezervă, că nu poți ști ce surpriză ai într-o zi oarecare. Se pare că sunt o hrană preferată pentru obrăznicăturile de șoricei, că atâta erau de roase încât greu am mai identificat marca acestora 🙂 .

Ce să facem noi acum? Grea întrebare. Prima soluție care mi-a venit în minte a fost să cumpărăm granule din alea roșii. O treabă puțin riscantă, că moare obrăznicătura prin cine știe ce cotlon, și să vezi atunci miros. O capcană ar fi fost mai bună, că găsești animalul prins acolo, dar cum noi eram doar câteva femei, cine să pună mâna pe el să-l scoată și să-l…. arunce? Dacă dragului de el i-ar fi plăcut atât de mult la noi, încât s-ar fi întors cu tot cu cățel și cu purcel, adică cu tot neamul lui cel șoricesc?

Până la urmă m-am gândit că așa cum eu sunt expert contabil, deci s-ar zice că mă pricep să fac ceva cu profesionalism, și clienții mei nu pun capcane pentru impozite în loc să mă cheme pe mine când au probleme, ar fi cazul să caut și eu niște experți în domeniu, pe care să-i las să-și facă meseria cu toată arta. Și la cine aș fi putut să apelez dacă nu la o firma deratizare? Mai ales că la sediul firmei nu mai făcusem niciodată o deratizare, chiar era cazul să se facă asta cât mai urgent. Așa că, după o scurtă căutare pe net, a celor mai profesioniști în domeniu am sunat la 021 9662, iar a doua zi am programat o inspecție gratuită, în urma căreia am primit un raport complet, cu sfaturi și recomandări, despre cum să ținem la distanță dăunătorii de sediul nostru. Am fost astfel informată că în afară de deratizare, sunt la fel de necesare și o dezinsectie si o dezinfectie, ca o completare a curățeniei atât de importante, pentru a combate și preveni bolile ce pot fi transmise de insecte și acarieni, în scopul igienizării spațiului în care stăteam atâtea ore pe zi, și care altfel ar fi fost o sursă periculoasă de tot soiul de infecții.

Și după câteva zile totul era rezolvat, frica de a intra în birou și a da nas în nas cu micul rozător a dispărut, și total a reintrat în normal. Mulțumită lui DDD.