O nuntă de vis

Soarele își târa după el ultimele raze. Seara căzuse brusc peste oraș. Parisul, oraşul luminilor, spiritual, poetic şi boem, atât de romantic pentru oricine ajunge acolo. Dar nu şi pentru ea. Rătăcea pe străzile parfumate de primăvara abia născută, cu gândurile mult prea departe pentru  simţi şi a vedea. Sufletul ei era pustiu. Ar fi putut însă să fie umplut cu atâta pace şi armonie, cu atmosfera blândă şi plină de iubire care răzbătea din inima acestui oraş al viselor împlinite, dar poarta inimii ei era închisă. După lungi ore de mers fără vreo țină pe străzi neștiuite, în faţă i se întindea acum, leneşă, Sena. Era aproape adormită în orele grele de seară, după ce toată ziua purtase pe valurile ei zeci de Bateau Mouche. Suspinase la fiecare sărut, la fiecare trecere pe sub Podul Pont Marie și la fiecare jurământ de iubire rostit în toate limbile pământului. Le crezuse pe toate, nu aveau cum să nu fie adevărate, pentru că ea, Sena, reflecta în apele ei adânci ca într-o uriaşă oglinda chiar sufletele lor, ale tuturor îndrăgostiţilor.

Mergând fără ţintă, simţi dintr-odată că nu mai era ea. Acum se numea Joan, chiar și Parisul se schimbase, nici oamenii nu mai erau la fel, totul era în agonie. Auzea şoapte în jurul ei despre un război care se teminase dar şi despre unul care urma să vină. Deznădejdea o cuprindea din ce în ce mai mult. Era singură, pierduse pe cineva, dar nu, nu fusese o moarte ci o despărţire. Se despărţise de iubitul ei Ravic, acesta fiind deportat înapoi în Germania, iar ea nu putea să conceapă a trăi fără el. Șuieratul trenului care îl răpise de lângă ea, ultimul sărut care i-a ucis inima și gândurile, o făceau pe Joan să să se închidă în ea ca într-un mormânt.

Se trezi cu inima bătându-i cu putere. Înţelese atunci, înţelese o dată în plus cât de mult i-ar fi lipsit dacă ar fi trebuit să se despartă vreodată de el. Chiar şi despărţirea de o noapte, despărţirea trupurilor îmbrăţişate, dar fiecare trăindu-şi propriul vis era prea mult pentru ea. Nopţile, cu harul lor, cu nebunia lor, le aduceau de fiecare dată o despărţire. Cădeau fiecare într-o altă lume din care celălalt lipsea. Dar numai pentru a se regăsi din nou, în fiecare dimineaţă, cu mai multă bucurie, cu mai multă iubire.

Cu o seară înainte iubirea lor ieşise cu adevărat la iveală, izbucnise ca un vulcan din piepturile lor, iar ei şi-au împărtășit toate gândurile, toate speranţele, din doi au devenit doar unul. După plimbarea pe care au făcut-o  seara cu vaporul pe Sena, după ce au băut  Calvados şi s-au simţit exact ca Joan şi Ravic privind pentru ultima oară Arcul de Triumf, după că şi-au jurat că nu se vor despărţi niciodată, el s-a aşezat în genunchi în faţa ei şi a întrebat-o.

– Vrei să fii soţia mea şi să-mi fii alături până în ultima clipă a vieţii mele? Vreau să avem cea mai frumoasă nuntă din lume.

salon du mariage

 

Fericirea ei a fost atât de mare încât nu reuşi să rostească acel cuvânt. Dar el ştia, Ştia prea bine. Atâta fericire aproape că nu se poate suporta. În asemenea momente nu poţi să nu te întrebi dacă nu ar fi mai bine ca viaţa să se termine aici. Mai fericit decât atât nu mai poţi fi vreodată. Deci ce ar mai putea urma?

Iubeau amândoi enorm Parisul. Era oraşul în care s-au cunocut. Doi venetici, doi dezrădăcinaţi. Iubirea lor crescuse împreuna cu dragostea pentru oraş. Ar fi vrut să-şi trăiască întreaga viaţă aici. Dar ea trebuia să revină în ţară. Părinţii ei erau amândoi bolnavi şi aveau nevoie de ea, să le fie aproape. Se vor întoarce deci acasă,  unde vor face şi nunta, cât mai repede, ca şi părinţii ei să se poată bucura de aceste momente unice.

În avion, în drumul spre ţară au discutat despre nuntă. Aveau amâmdoi inima grea, pentru că ştiau că nu vor mai putea reveni curând, sau poate chiar niciodată. Lăsau Parisul în urmă ca pe propriul lor copil. Sau ca pe un părinte, un părinte de suflet, care îi învăţase zi după zi să se iubească şi să îl iubească.  La un moment dat el se lumină la faţă și îi zise:

– Uite la ce mă gândesc. Unde ţi-ai fi dorit tu să aibă loc nunta noastră?

– Ştii foarte bine unde. La Paris, într-un mic salon de pe malul Senei, să pot privi apele grele de istorie… Aş fi vrut nişte foişoare elegante afară, să ne împărtăşim iubirea nu numai celor dragi, dar şi cerului, stelelor, întregii naturi şi întregii lumi.

– Da, iubita mea. Aşa vom face. Dacă nu putem fi noi la Paris, vom aduce Parisul la nunta noastră. Ce părere ai?

– Cum? E oare posibil? Nu cred că vom găsi nimic potrivit în ţară, un loc atât de frumos, de special, dar şi adaptabil, pe care să-l putem transforma în Parisul nostru.

– Nu se ştie. Vom căuta şi sper că vom găsi. Ce părere ai ca intrarea în salon să fie ornată imitând Arcul de triumf? Sau ca tortul să aibă forma Turnului Eiffel? Ca întreg salonul să imite forma unui vapor pe Sena?

– Ar fi absolut superb. Doamne, oare chiar e posibil să facem asta? Ar fi minunat să avem o piscină, care va înlocui apele Senei, şi un pod peste ea, sau poate un ponton. Acolo vom dansa valsul nostru, valsul iubirii noastre, iubitule, ar fi divin. Şi toate luminile acelea, să danseze odată cu noi. Oraşul luminilor. Nunta luminilor.

salon du mariage 3

– Sunt sigur că vom găsi un astfel de salon. Ar trebui sa fie amenajat în stil neo romantic. Aaaa, şi neapărat vreau acele foişoare de care spuneai tu. Şi spaţiu verde printre ele, şi multe flori. Și o zonă de lounge, unde invitatii să se poată relaxa în voie cu un cocktail delicios. Cu toții s-ar simți minunat. Iar salonul să pară a fi un vapor pe Sena cum spuneam. Numai să nu aibă stâlpi peste tot, cum au majoritatea sălilor mari pentru nunţi. Asta cred că va fi mai dificil de găsit. Vreau ca toți prietenii noștri, toți cei care ne vor onora cu prezența lor să aibă un loc la fel de bun, să putem să ne vedem între noi în orice colț de sală ar fi așezați aceștia. E important pentru mine asta. Şi un ring mare de dans. Să poată dansa toată lumea. Iar noi o să dansăm întreaga noapte, iubito.

– Iubitule chiar mă faci să visez. Să vedem dacă ne permitem să servim doar şampanie la nuntă, iar meniul să fie integral franţuzesc. Va trebui ca salonul acela să aibă bucătărie proprie, să putem discuta cu bucătarul şef despre fiecare fel în parte. Bucătăria franţuzescă este minunată dar destul de dificilă şi nu vreau să fie nimic în neregulă la nunta noastră.

– Și să nu uităm de fotografii. Mi-aș dori foarte mult să le facem lângă piscina, ca frumusețea ta să fie reflectată atât de aparatul de fotografiat cât și de apa care ne va aduc aminte mereu de fluviul nostru iubit, îi spuse el și amândoi căzură în cea mai dulce și frumoasă reverie.

salon du mariage 2

Ajungând acasă, a doua zi, au început să caute. Au întrebat prietenii, au căutat şi pe internet. Şi au găsit. Salon du Mariage Toujours l’Amour, până şi numele parcă era predestinat. Au mers acolo să-l vadă. Iar fericirea le-a fost deplină, când au văzut cu ochii lor cât de elegant, exclusivist, cu stil şi rafinament era totul acolo.Tot ceea ce şi-au dorit era în faţa lor. Salonul deosebit de elegant, fără acei dernajanţi stâlpi, ringul mare de dans, piscina cea mai frumoasă pe care o văzuseră vreodată, foişoarele… absolut totul. În plus faţă de toate acestea, au aflat că vor avea toaletă specială pentru mireasă, spaţiu de cazare deosebit de elegant şi convenabil la preţ, focuri de artificii deasupra piscinei, şi alte surprize cu totul speciale. Nu puteau găsi ceva mai potrivit.

Şi a fost nunta visurilor lor. Un vis real în care nu au mai fost despărţiţi nici măcar o secundă, un vis împlinit. A fost noaptea în care fiecare a avut roul principal în visul celuilalt, iar tot ce au construit împreună atunci avea să dureze întreaga lor viaţă.

Articol scris pentru proba cu nr. 3 a competiției Spring SuperBlog 2014.

 

12 thoughts on “O nuntă de vis

  1. Sa ma inviti si pe mine la festivitatea de …premiere. Uneori nunțile sunt cu noroc. A ta va fi cea care va confirma acest uneori. Succes!

  2. Era sa lesin nu alta, imi dai palpitatii la inima ca te casatoresti. Doamne ai mila de cititori nu-i mai baga in toti sperietii, unii dintre noi suntem mai slabi de inima 🙂

  3. Pingback: Recomandarile zilei: linkuri recomandate | Blogatu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *