Hai la Doctor Deco

Cred că sunt un pic bolnavă, nu înțeleg ce s-a întâmplat

Sigur nu am luat otravă, n-am mâncat ceva stricat

Dar sunt tristă și mă doare, e prea rece peste tot

Delicată-s ca o floare, și zău, nu mă doare-n cot.

Trebuie să merg la doctor, leacul bun ca să mi-l dea

Și să aflu care factor, e vinovat de starea mea.

Poate că-mi lipsește râsul, veselia s-a pierdut

Mai că mă apucă plânsul, umorul mult mi-a scăzut.

Am ajuns la Doctor Deco, să mă sfătuiască deci

Cum să fac să învii iară, să nu mai am ziduri reci

Când stăpânii o să vie, din concediu de la Greci.

shop_logo1

“Doctore vreau o rețetă, iute bine să mă fac

O să fac și-o piruetă, dacă-mi dai ceva de leac”.

“Draga mea căsuță tristă, am remedii pe ales

N-o să mai plângi în batistă, şi o să te scap de stress.

Shabby chic ţie îţi lipseşte, şi vintage poate un pic

Banalul îţi prisoseşte, eclectic nu ai nimic.

Din analize rezultă, că eşti sănătoasă tun

Dar la mine tu ascultă, ce am să îţi zic acum

Doar cu micile efecte, pe care ți le acord

Vor fi foarte evidente, plusurile de confort.

 

O veioză ar fi bună, je suis une lumiere

Şi o să-ţi facă lumină, precum soarele pe cer

Toţi or să se minuneze, de aşa obiect sublim

Colţul o să-ţi radieze, zâmbetul îţi va fi deplin.

veioza-rosie1

Îţi prescriu şi nişte perne, cu aplicaţie de flori

Canapelele prea terne, or să-ţi dea de acum fiori

Şi primăvara visată, chiar acum se va împlini

O poiană minunată, sufrageria-ţi va fi.

perne flori

Şi apoi în loc de pastile, eu  un ceas ţi-aş pregăti

Ce-ţi va transmite iubire, la ore când vei privi

Este atât de romantic şi atât de inspirat

Încât o să îţi dea aripi, şi-o să te-apuci de cântat.

ceas inimi

Şi cum a ta vocea este, ca de măgar răguşit

O găină de poveste, pentru tine am pregătit

Să cotcodăcească pare, să te-anunţe c-a făcut

Un ou, pentru ea cam mare, dar e din pluş. Și-a tăcut.

gaina

Şi ca ultimă reţetă, un cuier ţi-ar trebui

Şi o să devii vedetă, oricine l-ar folosi

Va zâmbi că este funky, o mustaţă îmitând

E făcut din lemn de mango, vesel hainele purtând.

cuier mustata

Eu zic să le iei acasă, să le aşezi unde tu crezi

Că durerea te apasă, până ce vezi stele verzi.

Şi o să îţi fie bine, iarăşi veselă vei fi

Fără să investeşti în tine, mai mult decât ar trebui

Şi o să fii fericită, musafiri când vei avea

Când cu piesele vedetă, pe toți îi vei bucura.

Pentru că tu ești “acasă”, locul sfânt și mult iubit

Trebuie să fii frumoasă, rolul să-ți fie împlinit

Zâmbetele să se nască, și un sentiment cosy

Armonia să înflorească, în cei ce te-or locui”.

Aceste minunate decorațiuni interioare pot fi găsite și în  magazinul fizic din Str. Blănari nr. 12, București.

Articol scris pentru cea de-a patra probă a competiției Spring SuperBlog 2014.

18 thoughts on “Hai la Doctor Deco

  1. Ai reusit sa ma faci sa-mi stea inima-n loc cand am citit primele versuri ca esti bolnava…chiar mi-am facut griji. Fain articol la doctor din asta sa tot mergi 🙂

  2. La mulţi ani de 8 Martie!
    Multă sănătate, bucurii şi flori în suflet! Iar în această zi specială, numai veselie! 🙂

  3. Iti doresc ca rasaritul soarelui sa-ti aduca peste zi implinirea viselor alaturi de tot ceea ce poate fi mai pur, mai sincer, mai curat. Un 8 Martie insorit! 🙂

  4. zău că nu ştiu cum reuşeşti să găseşti atâtea rime pentru aşa de multe versuri. m am amuzat teribil de diagnosticarea bietei căsuţe. multă baftă!

    • asta e partea ce mai simpla, gasirea rimelor, e vorba doar de ceva antrenament, mai greu e sa ai ideile despre ce vrei sa scrii 🙂 sa fie si la tine, bafta multa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *