Doar femeie

femeie_cu_inorog

Sunt doar femeie

Şi nu e greşit nimica

Din împărţeala gândului în cer

Ce m-a ales pe mine

Să fiu mamă, soră, fiică

Nu e o întâmplare

E mister.

Sunt doar femeie

Îmi e scris în gene

Ca dorul să m-atingă-n înserări

Sunt doar o lacrimă

Din ploaia care cerne

Visând la stele înalte

Şi îmbrăţişări.

Sunt doar femeie

Suflet fără margini

Ce înalţ iubire pentru tot

Şi nasc eternităţi

Copii de stele

Din vise calde de femeie

Ce cresc în mine al vieţii chivot.

 

 

14 thoughts on “Doar femeie

  1. “Şi nasc eternităţi”
    Asta chiar e memorabilă!
    Să ne trăieşti, să ne încânţi! Nu-i greşit să fiu un pic egoist aici, sper! 🙂

  2. Esti o FEMEIE minunata ! 🙂
    ” Mai bine mai tarziu decat niciodata ” :
    La Multi Ani de Ziua FEMEII
    care zi, trebuie sa fie in fiecare zi !! 🙂 🙂
    Cu stima si respect,
    Aliosa.
    PS !
    Butonul “LIKE ” este dezactivat .
    Nu vrei sa-l activezi ?
    Nu este o dojeana ci o rugaminte !!! 🙂 🙂 🙂
    Tot Aliosa.

  3. să fie femeie nu implică “doar”. să fii femeie e la fel de complex ca Pământul.
    frumos omagiu adus ţine, nouă, lor. O primăvară de vers şi de bucurii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *