Da. Avem nevoie de teatru!

tes_01

Am citit recent despre acţiunea SOS Teatrul Evreiesc de Stat, întreprinsă de un grup de susţinători, la spectacolul din data de 7 martie 2014, ”Mazl Tov …. and justice for all”, jucat pe scena de la Sala Nouă a Teatrului De Comedie. Este vorba despre sprijinirea actorilor de la Teatrul Evreiesc de Stat în demersul lor de a obţine repararea clădirii în care îşi desfăşoară activitatea, acoperişul acesteia fiind distrus de zăpezile din iarna care a trecut, actorii fiind obligaţi să repete şi să joace în tot felul de săli improprii. Clădirea Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, datând din ultima decadă a secolului al XIX-lea, reprezintă un punct de atracţie vizitat de numeroşi turişti, politicieni străini, membri ai Corpului Diplomatic şi delegaţii de peste hotare.

caldire teareu evreiesc

La spectacolul din 7 martie, toţi spectatorii au purtat tricouri albe pe care erau inscripţionate mesaje de susţinere a actorilor şi a TES, iar la finalul acestui spectacol cu totul special, pe fundal a apărut un filmuleţ dedicat TES. Actorii nu au ştiut nimic despre acest film, iar emoţiile stârnite au fost atât de mari încât le-au smuls lacrimi de durere fata de situaţia din acest moment, dar şi de mulţumire pentru oamenii care le erau alături cu tot sufletul.

Acest gest emoţionant, faptul că există oameni care se implică cu toată inima în acţiuni de sprijinire a teatrului, că relaţia dintre actori si spectatori este încă vie, nu poate decât să ne bucure. Deşi ultimii ani au fost dificili pentru cea mai mare parte dintre români, instabilitatea economică şi nesiguranţa zilei de mâine fiind din ce în ce mai greu de suportat, disperarea, dezamăgirea, compromisurile şi dezorientarea ajungând să fie la putere, oamenii nu numai că nu au întors spatele culturii, ci dimpotrivă încep să revină în număr tot mai mare în sălile de teatru, simţind nevoia de a-şi regăsi identitatea culturală, demnitatea şi dreptul la cultură.

Dincolo de hrana trupului, atât de necesară, omul are nevoie şi de o hrană a spiritului, iar teatrul face parte din meniu. “Mă întreb adesea dacă ceea ce numim teatru în lumea occidentală de azi îşi mai merită numele. Cred că am uitat că teatrul poate să ne ajute pe noi, ca indivizi şi ca societate, să înţelegem mai mult despre propria noastră umanitate. Scena – fie ea teatrul sau operă – nu poate fi un scop în sine. Face parte din viaţă, ar trebui să ne ajute să învăţăm să trăim”, spunea marele regizor Andrei Şerban cu prilejul decernării titlului de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Arte G. Enescu din Iaşi, 2012.

Oamenii au avut întotdeauna nevoie de teatru, pentru a se regăsi ei înşişi în personajele şi întâmplările povestite pe scenă, pentru nevoia de a fi în comun cu ceilalţi şi a trăi împreună clipe de intens dramatism, de a înţelege sensul profund al vieţii. Începând cu grecii antici care au pus bazele tragediei şi comediei când actorul juca în aer liber, cu cerul şi stelele ca decor, participând astfel în mod direct la drama umană, cu teatrul transformat în circ la romani, mergând mai departe la Goldoni, Shakespeare sau Molière din perioada renascentistă, apoi în epoca modernă cu Cehov, Camus, Ionescu sau Beckett care au transpus trăirile individului într-o lume în iminentă schimbare, la teatrul de revistă devenit tot mai popular în sec. al XIX-lea până la producțiile teatrale moderne, teatrul nu s-a schimbat în esenţă.

“Teatrul bun rămâne acelaşi, el ţine mereu pasul cu prezentul, căci fără prezent această artă efemeră şi tragică nu poate exista. E frumuseţea şi tragismul acestei arte care dispare pe măsură ce trece timpul. Cu siguranţă, teatrul bun nu era diferit, căci problemele majore ale umanităţii nu se schimbă, aşa cum evoluţia morală a omului nu a fost deloc spectaculoasă de la antici până azi. Cred însă că, după 1989, e ceva important care s-a schimbat şi asta nu se poate omite. Înainte, cu toată opresiunea şi îngrădirile care au existat, artistul beneficia de o poziţie comodă, de pe care putea pune totul pe seama politicului, a puterii, a situaţiei. Individul avea posibilitatea de a se exclude din poveste. Acum, noi nu ne mai putem exclude din poveste, suntem implicaţi în poveste, suntem mai responsabili.” spunea regizorul Tompa Gabor într-un intervi publicat în revista “Observator Cultural” din martie 2001.

Televiziunile oferă acum oamenilor circul despre care edilii din Roma antică susţineau că ar fi necesar mulţimii. Pâine şi circ. Pentru ca oamenii să uite de propriile nevoi şi suferinţe, de lipsurile materiale şi emoţionale, de singurătate şi durere. Totul funcţionează acum pe principiile economiei de piaţă. Se cere circ, asta le dăm oamenilor. Şi se formează acel cerc vicios în care televiziunea oferă oamenilor ceea ce crede că îşi doresc şi le produce rating, iar oamenii se obişnuiesc cu acel gen de spectacol, educându-şi gusturile după ceea ce li se oferă. Dar, se pare că tot mai mulţi oameni s-au săturat de divertismentul pe care îl oferă televiziunile, de atmosfera de totală imoralitate şi de ridicarea la rang de vedete a unei întregi pleiade de personaje fără nici un fel de valoare. De aceea, tot mai mulţi oameni încep să deschidă din ce în ce mai rar televizorul şi îşi îndreaptă atenţia spre cărţi, teatre şi tot ceea ce înseamna cultură, înţelegând că doar aşa aduc armonia, echilibrul şi împlinirea sufletului lor.

TES

Deşi, chiar şi în teatru, fiind el însuşi o oglindă a societăţii, în actuala stare de degringoladă a acesteia, calitatea spectacolului oferit cade. Nu este cazul la Teatrul Evreiesc de Stat, care are în România o tradiţie de circa 130 de ani şi care, din anul 1948 când a devenit instituţie de stat, a prezentat pe scena din strada Dr. Iuliu Barasch peste 200 de premiere. Un repertoriu bogat, ce cuprinde adaptări scenice după operele marilor reprezentanţi ai literaturii idiş, piese ale unor clasici ai dramaturgiei evreieşti, ale unor dramaturgi evrei din România şi din lume, precum şi ale unor iluştri autori din dramaturgia universală. Actori celebrei, precum Leonie Waldman-Eliad, Rudy Rosenfeld, Theodor Danetti, Maia Morgenstern, şi mulţi alţii continuă tradiţia începută de artistul şi scriitorul Avram Goldfaden care a pus bazele celui dintâi teatru evreiesc profesionist din lume, la Iaşi, în vestita grădină de vară “Pomul verde”.

Interesul pentru cultură trebuie trezit în primul rând copiilor şi tinerilor din ziua de astăzi, cărora media nu le oferă deloc exemple demne de urmat. Instituţiile de cultură, teatrele, ar trebui să se deschidă către tot felul de acţiuni prin care cei tineri să fie aduşi în sălile de spectacol sau chiar pe scenă. Gustul pentru cultură şi pentru tot ceea ce este de calitate trebuie format din copilărie. Doar aşa generaţia următoare va fi mai educată, mai aptă pentru o evoluţie superioară, mai pregătită să ducă omenirea pe o cale firească, de pace şi înţelegere.

Realizarea de turnee prin care teatrele să vină “acasă” la spectatori, să se apropie de oamenii din provincie, care altfel nu au acces la ceea ce acestea pot să le transmită, este o altă soluţie prin care românii din toate zonele ţării ar fi atraşi spre cultură şi educaţie. Chiar şi canalele media, precum radioul şi televiziunea pot fi folosite cu succes în scopul transmiterii unor spectacole de teatru ajungând astfel la inima şi sufletul celor care nu-şi permit să meargă în sala de spectacol, sau nu au această obişnuinţă.

Sigur, cel mai important mod de a menţine vie plăcerea şi bucuria de a merge la un spectacol de teatru, este însăşi calitatea acestuia. Realizarea unor spectacole bazate pe poveşti desprinse din realitate, pe care orice specatator să le înţeleagă, ar aduce oamenii mai aproape de teatru. Piese celebre precum comedia “Mic şi-al dracu”  în care marii actori Maia Morgenstern şi Valentin Roşca susţin un dublu recital construit în jurul versurilor jucăuşe şi obraznice ale lui Ion Pribeagu, care atacă moravurile de acum 70 ani, pot fi o reală bucurie pentru orice spectator.

mic si al dracu

Bănuiesc că o să-mi spuneţi că Teatrul Evreiesc este pentru evrei. Nu este aşa. Un spectacol de calitate cum oferă aceşti actori minunaţi este pentru orice iubitor de teatru. Talentul şi dăruirea nu au frontiere, iar trăirile autentice nu ţin de religie sau naţionalitate. Iar viitorul teatrului depinde de noi toţi. Forma exterioară este mai puţin importantă, teatrul nou urmând a suferi schimbări, odată cu apariţia de noi curente în arta teatrală, dar acesta nu se va schimba ca esenţă, va construi în continuare canale de comunicare între dramaturgi şi actori, între actori şi public, ajuntându-ne să găsim unele răspunsuri la întrebări mai adânci despre noi înşine şi despre necunoscut.

Articol scris pentru proba a noua a competiţiei Spring SuperBlog 2014.

18 thoughts on “Da. Avem nevoie de teatru!

    • Exact. Superblog insa imi deschide ochii asupra unor teme la care poate nu m-as fi gandit acum, si ma obliga sa studiez mult si sa scriu cu bucurie astfel de articole. Multumesc mult Iustina.

  1. Spre ruşinea mea, nu este un domeniu care să îmi trezească pasiuni! Deşi teatru am mai citit pe ici pe colo. Probabil nu mă simt bine într-o sală de spectacol, de cinema sau chiar pe un stadion!
    Frumos articol! Succes!

  2. Nu-mi amintesc de când nu am mai fost la teatru. Dar cred că în curând am norocul acesta. O prietenă dragă mie e în colaborare cu un om inimos pentru a face o piesă de teatru după ideea ei. Poate atunci m-aş urni. Nu ştiu dacă nu tocmai de acest teatru e vorba. Sper însă ca, indiferent de numele purtat, să răsară din propriile nevoi şi să ofere celor ce abia îi aşteptă un cadru normal şi firesc. Ai scris un articol perfect şi cred şi eu că l-ai fi scris oricum. Ştii ce îmi place la tine în acest concurs? Că te simt pe tine în fiecare cuvânt îngemănată perfect cu subiectul. Lucru rar! Te pup!

  3. Felicitări pentru articol. Acest teatru (şi toate aceste instituţii de cultură din ţară) merită tot sprijinul autorităţilor şi oamenilor iubitori de frumos.
    Ultima dată când am fost la o piesă de teatru, am văzut o piesă tare faină cu Maia Morgenstern şi cu fiul său. Au jucat tare frumos.
    O săptămână frumoasă! 🙂

    • Maia Morgenstern este o adevarata actrita, ce transforma fiecare rol intr-o mica opera de arta. Ma bucur mult ca iti place teatrul si ca mergi la astfel de spectacole. Felicitari! Si multumesc, desigur!

  4. Uf! Foarte bine scris acest articol! Felicitări! Teatrul a fost o supapă şi un refugiu foarte important pe vremea cenzurii! Sala de teatru era ca un balon mare de oxigen unde oamenii iubitori de cultură se refugiau. Îndiferent de vremurile pe care le trăim, teatrul va rămâne aproape de sufletul iubitorului de cultură!

  5. Pingback: competitie anuala de blogging | Proba 9. Teatrul – trecut, prezent… viitor?

  6. Pingback: Superblog | Proba 9. Teatrul – trecut, prezent… viitor?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *