Ştiai că Paris Hilton a ales NH Hotels?

Întotdeauna am considerat că începuturile contează foarte mult în toate domeniile, dar mai ales în cel al relaţiilor interumane. Iar la noi a fost atât de simplu…

– Bună, pe mine mă cheamă Paris.

– Bună, pe mine mă cheamă Atena, şi am izbucnit amândouă în râs, ştiind deja că discuţia care avea să urmeze va fi una plăcută şi relaxată.

Ea era Paris Hilton iar eu Atena, o bloggeriţă foarte interesată de tot ceea ce înseamnă o viaţă sănătoasă, un mediu curat şi ecologic, atât pentru noi, cei de astăzi, cât şi pentru copiii noştri.

Întâlnirea avea loc la hotel NH Bucharest în cadrul unui Breakfast AntiOx. Paris Hilton sosise cu o seară înainte în Bucureşti şi acum îşi lua micul dejun în cadrul hotelului în care urma să locuiască încă două zile.

fachada-1102017--nh-bucharest_t2-z2w

– Pentru început te rog să-mi spui ce faci aici, în Bucureşti. Cred că eşti la prima vizită în România.

– Ei bine, probabil că ştii deja că de ceva vreme sunt unul dintre primii cinci DJ din lume. Îmi place la nebunie să fac asta pentru că ador să merg în cluburi. Îţi dai seama că Paris Hilton nu poate să fie doar una din mulţime. Paris Hilton trebuie să fie pe scenă, în văzul tuturor. Aşa că, atunci când am fost invitată de un club renumit din Bucureşti să vin să mixez, nu am putut să refuz. Dar a mai fost un motiv pentru care am acceptat să vin aici. Ştii, eu sunt foarte pretenţioasă când este vorba despre casa sau hotelul în care locuiesc. Nu accept să stau decât în hoteluri din cadrul unor lanțuri renumite în care sunt absolut sigură că, în orice ţară sau oraş aş ajunge, voi găsi exact ceea ce vreau. Adică o calitate excepţională a serviciilor, confort deosebit, tehnologie de ultimă generaţie şi o preocupare permanentă pentru mediul înconjurător. Şi să nu uit personalul. Acesta trebuie să fie unul de excepţie, extrem de atent la doleanţele clienţilor, foarte bine pregătit profesional. Cred că este o deformare a mea, moştenită din familie, de a compara orice hotel cu propriile noastre hoteluri din lanţul Hilton. Crede-ma că dacă NH Hotels nu ar fi deţinut acest hotel în Bucureşti eu nu aş fi fost astăzi aici.

– Da, ai perfectă dreptate. Totul este desăvârşit aici. Dar ce părere ai de micul dejun? Arată foarte bine, nu-i aşa? Chiar mai mult decât atât, toate ingredientele sunt naturale, organice, preparatele fiind realizate local. Mai trebuie să-ţi spun că noi românii avem o bucătărie foarte gustoasă.

Hotel NH Diagonal Center

– Sincer m-a impresionat acest nou concept Breakfast AntiOx. Eu trebuie să ştiu cu precizie ce mănânc şi mai ales când vine vorba despre micul dejun nu accept decât mâncare 100% organică şi care să-mi dea energia de care am nevoie pentru toată agitaţia de peste zi. Am pus câteva întrebări pe aici şi am aflat că acest meniu a fost creat de chef Enrique Martinez. Da, ştiu ce vrei să mă întrebi, îl cunosc pe chef Enrique Martinez, am fost la câteva chefuri împreună şi am încredere totală în el şi în bucătăria creată de el.

– Ştiu că atunci când erai foarte tânără, erai exagerat de slabă, chiar anorexică. Acum arăţi minunat, radiezi şi ţin să te întreb ce faci, ce mănânci, ce schimbări ai făcut în viaţa ta.

paris-hilton-grasa-slaba

– Până la 20 de ani eram întradevăr foarte slabă. Mâncam când apucam, de cele mai multe ori fast food, dansam foarte mult, ieşeam tot timpul cu prietenele mele, beam multă cafea şi energizante. Făceam şi foarte multe abuzuri, din cam toate domeniile :) De pe la 30 de ani mi-am schimbat atitudinea faţă de propriul corp şi faţă de mine ca persoană. Mănânc mâncare organică, am încheiat total capitolul fast food, am renunţat la energizante, şi fac foarte mult sport. Urmăresc mereu documentare despre mâncarea nesănătoasă ca să ştiu de ce să mă feresc. Am reuşit să mă îngraş ajungând la 52 kg şi sunt foarte mulţumită de felul cum arăt.

– Aşa cum îi sugerează şi numele, acest mic dejun cu totul special conţine produse bogate în antioxidanţi, care ajută în lupta împotriva efectelor negative ale radicalilor liberi şi totodată împotriva îmbătrânirii. Mixurile lor de sucuri organice se aseamănă cu acel celebru green smoothies, atât de benefic organismului, pentru că vitaminizează, ajută la digestie, oferă senzaţia de saţietate, aducând un aport substanţial de antioxidanţi. Dar NH Hotels îţi poate oferi şi un dejun în propria camera prin serviciul Room Apetit, care îţi va permite să comanzi, dacă eşti obosită şi preferi confortul şi liniştea. Preparatele oferite sunt sănătoase şi te vor impresiona prin prospeţime, calitate şi originalitatea prezentării. Dar acum sunt foarte curioasă ce ai să alegi din meniul AntiOx.

Hotel Hesperia Getafe

– Ţin neapărat ca micul dejun să-mi bucure ochii, trupul dar şi sufletul. Pentru mine micul dejun este masa principală a zilei. Aranjamentele plăcute din acest bufet, bogăţia de culori şi de moduri de prezentare a preparatelor m-au făcut să zâmbesc mulţumită de cum am intrat în salon. Aşadar, am să cer să mi se prepare o salată proaspătă din legume, după care voi încerca iaurtul organic amestecat cu muesli şi fructe goji şi voi bea un mix de sucuri organice antioxidante. Eu consum în fiecare dimineaţă fructe goji şi m-am bucurat enorm să le găsesc în meniul acestui hotel. Nu ştiu dacă ai auzit de ele, dar ţi le recomand şi ţie pentru conţinutul mare de antioxindanţi şi pentru efectele sale miraculoase, fiind energizante, îmbunătăţind vederea, având puternic efect antiinflamator, anticonstipant. Totodată întăresc sistemul imunitar datorită polizaharidelor conținute care normalizează presiunea sangvină, reduc nivelul de colesterol, acționând ca și antiinflamator şi inhibă creșterea tumorilor. Îmbunătățesc circulația sangvină şi încetinesc procesul de îmbătrânire. Şi multe altele.

– Mulţumesc mult pentru sfaturi. Cât mâncăm am să-ţi spun ce am mai aflat eu despre acest lanţ de hoteluri. NH Hotels este al treilea lanţ din Europa pe segmentul business şi detine 400 de hoteluri, însumând aproape 60.000 de camere, situate în 26 de tări din Europa, America şi Africa. Ştiu multe despre ei pentru că, având în vedere interesul meu pentru ecologie, am aflat mai demult de pe site-ul lor www.nh-hotels.com despre mesajul “Wake up to a better world” cu referire directă la preocuparea lor permanentă pentru mediul înconjurător. Şi nu sunt doar vorbe. Ei folosesc gama de cosmetice “Agua de la Tierra”, cu ambalaje oxo-biodegradabile, la care durata de biodegradare a ambalajelor devine de maximum 7 ani în loc de 400 de ani. Totodată, prin conceptul de Ecomeetings aferent evenimentelor sociale şi de afaceri găzduite, ei propun partenerilor o abordare responsabilă privind protejarea planetei.

logo NH

– Ei, cum a fost mâncarea, am întrebat-o eu când am terminat amândouă de mâncat.

– Excepţională. Mi-a confirmat toate aşteptările. Totul a fost minunat, gusturile şi aromele s-au îmbinat perfect, salata a fost savuroasă iar iaurtul minunat de cremos şi plăcut. Ce pot să spun? Mă simt minunat. Va trebui să mă scuzi dacă nu te-am ascultat cu toată atenţia, dar în timp ce savuram acest mic dejun minunat, m-am gândit să implementez un astfel de concept şi la hotelurile familiei mele, adică în tot lanţul Hilton. Şi sigur succesul afacerii noastre va creşte pe măsura acestei idei minunate.

– Mă bucur mult că eşti atât de încântată de NH Bucharest şi sper că vei mai reveni în România cât mai curând.

– Şi eu mă bucur că împreună am descoperit multe secrete ale NH Hotels, pe care nu le ştiam şi care efectiv m-au încântat. Cât despre revenirea mea în România, fii sigură că se va întâmpla curând, pentru că îmi place să am acces la tot ce e mai bun.  Adică NH Bucharest.

– Desigur, dar ai grijă când mergi la club, în seara asta, să nu-ţi uiţi lenjeria intimă. La revedere Paris!

– Da, da o să încerc. La revedere Atena!

Și ne-am despărţit râzând exact ca la început.

paris hilton 2

Articol scris pentru proba cu numărul 14 din cadrul competiţiei Spring SuperBlog 2014.

13 thoughts on “Ştiai că Paris Hilton a ales NH Hotels?

  1. Da. Lenjeria intimă va fi mereu o provocare pentru mulți dintre noi. Mai nou au apărut și altfel de accesorii. 😀

  2. Mie imi este frica de o femeie atat de capricioasa si rasfatata ca Paris Hilton…Insa citind articolul tau mi-ai starnit interesul asupra NH Hoteles, chiar o sa le testez serviciile si meniul cu prima ocazie cand trebuie sa raman peste noapte in Bucuresti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *